Manual de geografie clasa 11 moldova

Dating > Manual de geografie clasa 11 moldova

Download links: → Manual de geografie clasa 11 moldova → Manual de geografie clasa 11 moldova

Spaţiile terestre şi maritime, suprafaţa munţilor şi masivelor împădurite, a deşerturilor şi a depresiunilor se încălzesc în mod diferit, aflându-se chiar şi la aceeaşi latitudine. Regulament stefan ce mare. Biologie a XI-a Corint piata libera.

Explozia urbană este determinată de creşterea populaţiei urbane în ritmuri de 4 ori mai mari decât cea rurală. Volumul şi structura producţiei ei constituie un indice de bază în evaluarea potenţialului industrial al unei ţări. Nivelul de urbanizare în China este 49%, în India -31%. Urbanizarea în aceste ţări are loc, în cea mai mare parte, pe seama migraţiilor în masă de la sat la oraş. Unele oraşe au fost construite special pentru a fi capitale. Producători însemnaţi sunt Thailanda, Vietnam şi Brazilia. Energia lui provine din fuziunea hidrogenului în heliu, acest proces fiind însoţit de o importantă degajare de energie.

Oraşul Dubai i GeollCapl. Mari producători de lămâi sunt Mexic, Argentina, Spania, India, S.

Geografie - Manual pentru clasa a IV-a - Evaluare o mare varietate de localităţi rurale şi forme de repartiţie a lor în funcţie de condiţiile naturale, nivelul şi carac- Olanda.

Manualul este elaborat conform Curriculumului disciplinar şi finanţat din sursele Fondului special pentru manuale. Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina. Editura Lumina se obligă să achite deţinătorilor de copyright, care încă n-au fost contactaţi, costurile de reproducere a imaginilor incluse în manual. Acest manual este proprietatea Ministerului Educaţiei Liceul.................................................................................................................................... Anul Numele şi prenumele elevului Anul în care s-a folosit Starea manualului la primire la returnare 1 2 3 4 5 Redactori: Lidia Serghienco-Ciobanu, Anatol Malev Redactor artistic: Tatiana Melnic Paginare computerizată: Lidia Mocanu Prelucrarea imaginilor, prepress: Elena Popovschi Coperta: Mihai Bacinschi Editura Lumina, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. Florilor, 1, Chişinău, MD-2068. Moldova; comisia de evaluare: Camelia Marian, Raisa Calmâş, Galina Gavriliţă - Chişinău: Lumina, 2014 F. Evoluţia hărţii politice a lumii în perioada contemporană............................................ Condiţiile şi resursele naturale. Resursele de substanţe minerale utile......................... Resursele vegetale, faunistice şi pedologice............. Evoluţia numerică şi mişcarea naturală a populaţiei... Repartiţia şi densitatea populaţiei.............................. Structura rasială, etnolingvistică şi religioasă a populaţiei..................................................................... Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe. Resursele umane de muncă....................................... Evaluarea dinamicii şi structurii populaţiei în diferite regiuni.......................... Diviziunea geografică internaţională a muncii.............................. Industria - ramura de bază a economiei mondiale. Industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor....................................................................... Transporturile şi căile de comunicaţie........................... Organizaţii de integrare economică.................................................. Republica Federală a Germaniei.............................. Descrierea economico- geografică comparativă a Italiei şi Norvegiei conform algoritmului.............................................. Statele Unite ale Americii.............. Republica Africa de Sud R. Situată în spaţiul de tranziţie şi interferenţă dintre ştiinţele naturii şi cele sociale, ea este o ştiinţă ce are un rol deosebit de important ca obiect de cultură generală şi ca obiect de sinteză şi corelaţii ale unui bogat material faptic. Geografia fizică studiază învelişul geografic în cadrul căruia are loc interpâtrunderea şi interacţiunea dintre litosferă, atmosferă, hidrosferă şi biosferă, explică cauzele proceselor şi fenomenelor naturii şi legităţile dezvoltării lor. Geografia umană include două ramuri geografice interdependente - una socială geografia umană şi alta economică geografia economică. Geografia umană are ca obiect de studiu populaţia şi aşezările umane, iar geografia economică - activităţile productive şi neproductive ale omului. Geografia economică studiază relaţiile dintre societate şi mediul natural, modul în care resursele naturale şi cele umane ale Terrei sunt valorificate. Ea analizează importanţa condiţiilor şi resurselor naturale, a obiectivelor şi activităţilor umane, relaţiile de producţie stabilite şi posibilităţile de dezvoltare ulterioară a diferitor state şi regiuni. Geografia economică s-a transformat dintr-o ştiinţă descriptivă în una constructivă şi aplicativă, căreia îi revine un rol activ în lucrările de organizare social-economică a spaţiului terestru, în proiectele de amenajare a terenurilor şi de sistematizare a aşezărilor, de amplasare a unităţilor economice. Geografia umană generală are ca obiect de studiu obiectivele de ordin global ale cursului de geografie umană cum ar fi: examinarea hărţii politice, a resurselor naturale şi a populaţiei Globului, a economiei mondiale cu ramurile ei principale. Geografia umană regională studiază mai detaliat aceleaşi aspecte la rang regional sau statal. Dintre acestea menţionăm: studierea informaţiei despre fenomenele şi procesele economico-geografice generale atât din conţinutul manualului, cât şi din alte surse de informare - presa periodică, radioul, televiziunea, internetul, propriile observaţii; metoda statistică, ce presupune analiza unor indici statistici pentru a formula concluzii despre anumite fenomene şi procese economico-geografice, GeollCapl. Formarea hărţii politice a lumii constituie un proces istoric îndelungat, care reflectă întregul mers al dezvoltării societăţii umane ce cuprinde milenii, începând cu diviziunea socială a muncii, apariţia proprietăţii private şi divizarea societăţii în clase sociale. Modificându-se de-a lungul mai multor secole, harta politică a lumii a reflectat formarea şi destrămarea statelor, schimbarea hotarelor lor, descoperirea şi popularea unor noi pământuri, apariţia imperiilor coloniale. Harta politică a lumii reflectă forma de guvernare a statelor, particularităţile sistemului diviziunii teritorial-administrative, relaţiile dintre state, conflictele regionale care apar în legătură cu determinarea hotarelor de stat. Schimbările pe harta politică a lumii sunt de diferit ordin. Unele dintre ele sunt de ordin cantitativ, determinate de dobândirea unor teritorii sau de pierderea lor în urma acaparării pe cale forţată ori de cedarea benevolă de către state etc. Schimbările calitative nu duc de obicei la schimbarea teritoriilor. Esenţa lor constă în înlocuirea unei formaţiuni social-economice cu alta, obţinerea independenţei de stat de către fostele colonii, introducerea unor noi forme de guvernare etc. Schimbările cantitative pe harta politică a lumii simt, în mare parte, de domeniul epocilor trecute, când războaiele erau un mijloc obişnuit de rezolvare a litigiilor dintre state, când avea loc procesul intens de descoperire şi valorificare a pământurilor noi, de formare a imperiilor coloniale. Viaţa a arătat însă că problema divergenţelor teritoriale astăzi nu poate fi soluţionată pe cale militară. Aşadar, schimbările cantitative de pe harta politică a lumii tot mai mult cedează locul schimbărilor calitative. Dialogul, reglementarea pe cale paşnică a litigiilor teritoriale, a conflictelor internaţionale constituie calea umanităţii în mileniul al treilea. Toate evenimentele care se referă la formarea hărţii politice contemporane a lumii convenţional se împart în două perioade: nouă începând cu sec. EL SALVADOR SAN SALVADOR ' 5. COSTA RICA SAN JOSÉ 7. REPUBLICA DOMINICANĂ SANTO DOMINGO 10. SAINT KITTS ŞI NEVIS 11. ANTIGUA ŞI BARBUDA 12. SAINT VINCENT ŞI GRENADINELE 14. TRINIDAD ŞI TOBAGO 18. BOSNIA - HERŢEGOVINA SARAEVO 41. EMIRATELE ARABE UNITE ABUDHABI 55. CAPUL VERDE PRAIA 56. SIERRA LEONE FREETOWN 59. BURKINA FASO OUGADOUGOU 60. GUINEEA ECUATORIALĂ MALABO 63. SAO TOME SI PRINCIPE 64. MAURITIUS PORT LOUIS 70. SUDANUL DE SUP JUBA 72. REPUBLICA COREEA SEUL 77. CAMBODGIA PHNOM PENH 79. BRUNEI BANDAR SERI BEGAWAN 81. TIMORUL SE EST DILI Fig. Harta politică a lumii. Conform afirmaţiilor specialiştilor pe probleme internaţionale, în prezent pe planeta noastră sunt circa 300 de focare care pot genera litigii teritoriale ş. Congo, Sierra Leone, Uganda, Tanzania, Malawi, Kenya, Zambia, Lesotho, Swaziland etc. Filipine - 1946 , Marii Britanii India - 1947. Taiwan - provincie a Chinei cu o economie avansată, strâns legată economic cu statele mari ale lumii. Oficial însă, majoritatea ţărilor lumii nu întreţin relaţii statale cu el. După îndelungate conflicte, în anul 2011 a apărut un stat nou pe harta politică a lumii - Sudanul de Sud. Actualmente pe harta politică a lumii există circa 230 de state şi teritorii, dintre care 194 sunt suverane. Pe harta lumii mai există şi un număr nu prea mare de teritorii dependente şi cu statut special circa 38 : insulele Falkland Malvine ale Marii Britanii, Gibraltar Marea Britanie , Guadelupa Franţa , Sahara Occidentală Maroc , Polinezia franceză, Samoa americană, Guyana franceză, Martinica Franţa , Noua Caledonie Franţa , Sfânta Elena Marea Britanie , Bermude Marea Britanie , Mariane de Nord S. Harta politică se află într-o permanentă schimbare şi trebuie mereu actualizată, întrucât unele state îşi modifică graniţele, se despart, se asociază sau chiar se unesc formând noi ţări. I Evaluare EvoCuţia hărţii podti a Cumii în perioada contemporană 1. Explică noţiunile: hartă politică, imperiu colonial, colonie, stat suveran. Cum credeţi, de ce omului Ti este necesar să cunoască cum s-a format harta politică contemporană a lumii? La ce modificări pe harta politică au condus ele? Ce schimbări s-au produs pe harta politică a lumii după Primul Război Mondial? Ce evenimente au contribuit la aceste modificări? Utilizează textul manualului şi completează în caiet tabelul. Schimbări cantitative pe harta politică a lumii Schimbări calitative pe harta politică a lumii 7. Indică cifra care corespunde numărului de state ale lumii contemporane: 100, 152, 230, 250, 190, 170. Harta politică a lumii contemporane redă: a repartiţia şi densitatea populaţiei Globului; b structura populaţiei în funcţie de diferite criterii; c cele mai mari oraşe şi aglomerări urbane; d statele lumii şi capitalele lor. S-a încheiat procesul de formare a hărţii politice? Se schimbă, oare, harta politică în zilele noastre? Ţările lumii se deosebesc din mai multe puncte de vedere. De aceea ele se clasifică după anumite criterii, cum ar fi: nivelul de dezvoltare social-eco- nomică, poziţia geografică, mărimea teritoriului şi numărul populaţiei, gradul de asigurare cu resurse naturale, forma de guvernare, diviziunea teritorial-administrativă etc. Cea mai importantă grupare a ţărilor lumii se face în baza nivelului lor de dezvoltare social-economică, ce permite de a evalua locul şi importanţa grupelor mari de state şi a unor ţări aparte în economia mondială. Nivelul de dezvoltare social-economică al ţării poate fi stabilit după un întreg complex de indici economici şi sociali: naţional brut P. O importanţă deosebită are şi determinarea ponderii în produsul brut mondial, în producţia industrială şi agricolă mondială, în comerţul mondial. Nivelul de dezvoltare social-economică mai este determinat şi de structura economiei, şi a unor ramuri aparte ale ei, de volumul şi structura comerţului exterior, de dotarea ramurilor economiei cu tehnică şi tehnologii moderne, de asortimentul şi calitatea producţiei. După nivelul de dezvoltare social-economică, statele lumii pot fi grupate în: state cu nivel înalt de dezvoltare economică, state cu nivel mediu de dezvoltare economică şi state în curs de dezvoltare. Tipologia statelor lurnii Tabelul 2. Statului îi aparţin numai unele ramuri ori obiecte economice de importanţă vitală. Preţurile la mărfuri şi servicii se formează pe piaţa liberă în funcţie de cerere şi ofertă. O condiţie obligatorie a economiei de piaţă este concurenţa liberă între producători. STATELE CU NIVEL ÎNALT DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ în acest tip de state O. Aceste state sunt divizate în patru subgrupe vezi tabelul 2 : a Statele cele mai înalt dezvoltate din lume - S. A, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Canada. Acestor state le revine cea mai mare parte din producţia de mărfuri industriale şi agricole şi a exportului lor pe piaţa mondială. Ele sunt principalii furnizori de capital, tehnologii, idei ştiinţifice, specialişti de înaltă calificare, servicii, dispun de cea mai dezvoltată şi eficientă infrastructură industrială şi socială şi totodată determină nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale progresului tehnic şi ale economiei mondiale în ansamblu. Aceste state se aseamănă cu cele din prima subgrupă după gradul înalt de dezvoltare, înzestrare tehnică a economiei, prin eficienţa înaltă a producţiei etc. La dezvoltarea rapidă a acestor state a contribuit un complex de factori, inclusiv poziţia geografică favorabilă - aflarea lor la intersecţia căilor maritime comerciale de importanţă mondială, investiţiile de capital şi livrările de tehnologii de vârf din Japonia, S. A, Germania şi din alte state dezvoltate. Componenţa etnică a populaţiei s-a format în urma fluxului de migraţii din Europa, în primul rând din Marea Britanie. Populaţia Israelului s-a constituit pe seama strămutării evreilor din alte ţări. STATELE CU NIVEL MEDIU DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ Din acest tip de state fac parte: a Statele cu economia în tranziţie: fostele ţări socialiste din Europa, statele din C. Statele din prima subgrupă au particularităţi istorice comune de dezvoltare social-economică. După demontarea structurilor economice de tip socialist aici au fost create premise pentru trecerea la economia de piaţă. La etapa actuală mai atractive pentru investitorii vest-europeni, nord- americani şi asiatici sunt: Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, statele baltice, care în mai 2004 au reuşit să adere la Uniunea Europeană. Un nivel mai înalt au atins Rusia, Ucraina şi Kazahstan. China ocupă o poziţie aparte în această grupă de state, având particularităţile sale atât în regimul politic ţară socialistă , cât şi în dezvoltarea social- economică, care îmbină elemente ale economiei planificate şi ale celei de piaţă o ţară - două sisteme. China se afirmă rapid, ca o putere industrială în zona Pacificului, prin ritmurile înalte de dezvoltare economică, care au fost atinse îndeosebi în zonele economice speciale. După unii indicatori economici principali mărimea P. Totodată, raportând aceşti indici la un locuitor, ea cedează multor state. Aceste state au un ritm înalt de dezvoltare economică cu predominarea ramurilor industriei de Ungaria. Membri: 194 de state. Deci, sunt state industrial-agrare, în structura comerţului exterior, atât în import cât şi în export, o pondere însemnată revine producţiei industriale finite, inclusiv mijloacelor de producţie. Acestea sunt statele din Golful Persic Arabia Saudită, Kuwait, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Oman , de asemenea, Brunei ş. STATELE ÎN CURS DE DEZVOLTARE Din această grupă face parte marea majoritate a statelor din Africa, o parte de state din Asia şi din America Latină şi Oceania circa 100 , care se deosebesc prin particularităţile lor istorice şi social-economice de dezvoltare. Cea mai mare parte a acestor state au fost în trecut colonii ale ţărilor dezvoltate din Europa. Pentru ele sunt caracteristice: ritmurile ridicate de creştere a populaţiei, nivelul scăzut de trai şi sărăcia, şomajul, analfabetismul. Până în prezent s-a păstrat specializarea îngustă a economiei şi orientarea ei spre piaţa externă, dezvoltarea slabă a industriei de prelucrare şi a pieţei interne de consum. Există mai mulţi factori de ordin intern şi extern, care reţin dezvoltarea economică a acestor ţări. Printre aceştia menţionăm: lipsa de resurse financiare necesare, de specialişti şi muncitori calificaţi, dezvoltarea insuficientă a pieţei interne de consum, dependenţa economică mare de ţările dezvoltate, schimbul neechitabil de mărfuri dintre ţările slab dezvoltate şi cele dezvoltate. După nivelul de dezvoltare social-economică statele în curs de dezvoltare pot fi grupate astfel vezi tabelul 2 : a Ţările cu nivel mai avansat de dezvoltare: sunt cele mai dezvoltate din grupa ţărilor în curs de dezvoltare. Printre ele se remarcă: India, Chile, Uruguay, Venezuela, Malaysia, Thailanda, Indonezia, Filipine, Iran, ţările din Africa de Nord şi din Oceania. Un rol important în structura economiei acestor state are secto- E. Oraşul Dubai i GeollCapl. Predomină ramurile industriei de prelucrare, inclusiv ramurile industriei grele. Gradul de dezvoltare a relaţiilor de piaţă este mai avansat în raport cu restul ţărilor în curs de dezvoltare. Ele au mult mai multe asemănări cu ţările cu nivel mediu de dezvoltare decât cu cele în curs de dezvoltare. Oraşul Dhaka b Statele cele mai slab dezvoltate din lume. Multe dintre ele sunt slab asigurate cu resurse naturale, n-au ieşire la mare, nu dispun de condiţii favorabile pentru dezvoltarea agriculturii. Această ramură este slab dezvoltată şi cele de trib şi feudale. Aceste ţări au cel mai mic P. Circa 42 de state din Africa, Asia, America Latină şi Oceania sunt considerate de O. La baza acestuia stau următorii indici: a speranţa de viaţă la naştere durata medie a vieţii ; b nivelul de alfabetizare şi gradul de cuprindere în învăţământ; c produsul intern brut P. Astfel, în funcţie de nivelul atins în dezvoltarea umană, statele lumii se clasifică în trei grupe - cu valori ale I. Clasificarea ţărilor după poziţia geografică are o anumită importanţă pentru evaluarea avantajelor şi dezavantajelor dezvoltării economiei, întreţinerii de relaţii economice cu vecinii şi cu alte ţări şi regiuni ale lumii. Statele cu economie planificată, după mai mulţi indicatori social Pe lângă cele trei grupe mari de ţări descrise mai sus, există un număr nu prea mare de state cu economie planificată: R. Coreeană şi Cuba s-au păstrat fără modificare structurile dictaturii comuniste de tip sovietic. India, Italia, Spania, Norvegia, Malaysia etc. Cuba, Japonia, Marea Britanie, Islanda etc. După mărimea teritoriului se deosebesc mai multe grupe de state. Se deosebesc monarhii constituţionale, care au constituţie, iar puterea monarhului este limitată de un organ legislativ parlament , şi monarhii absolute, în care constituţia şi parlamentul lipsesc, iar puterea monarhului este nelimitată. Moldova, Elveţia, Lituania etc. Gruparea ţărilor după mărimea teritoriului şi numărul populaţiei permite de a diferenţia ţările lumii după potenţialul teritoriului şi al resurselor umane de muncă, de a scoate în evidenţă problemele social-economice legate de acest potenţial. Spre exemplu, ţările cu o suprafaţă mare dispun şi de diverse resurse naturale, imense terenuri agricole, spaţii suficiente pentru construirea diferitor obiective industriale, căi de transport, zone de recreare, şi de un potenţial înalt de resurse umane de muncă. CLASIFICAREA ŢĂRILOR DUPĂ NUMĂRUL POPULAŢIEI Numărul populaţiei Peste 100 mln. Statele China, India, Germania, Italia, Argentina, Chile, Danemarca, S. Moldova, Pakistan, Rusia, Turcia, Vietnam, Algeria, Belarus, Slovacia, Bangladesh, Iran, Filipine, Canada, Maroc, Armenia, Japonia, Mexic, Etiopia, Thailanda, Columbia, Lituania, Nigeria etc. Oficial în lume există 30 de monarhii, dar formal - 40, deoarece în unele state din Comunitatea Naţiunilor Canada, Australia, Noua Zeelandă etc. După gradul de asigurare cu resurse naturale ţările pot fi clasificate în: a ţări cu un complex de resurse naturale de importanţă mondială. Dintre acestea fac parte Canada, S. Congo minereu de cupru , Malaysia, Thailanda, Bolivia minereu de cositor , Guineea, Jamaica, Surinam, Camerun, Grecia, Ungaria bauxită , Suedia, Norvegia, Finlanda resurse forestiere şi metalifere ; c ţări care dispun de resurse naturale de importanţă naţională sau regională: Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia, Belarus, Azerbaidjan, Tunisia, Argentina etc. Ţările bine dotate cu resurse naturale au mai mari posibilităţi de a-şi dezvolta ramurile economiei. Bogatele resurse de materii prime, solicitate pe piaţa mondială, servesc şi ca sursă importantă de obţinere a valutei. Ţările lumii se mai clasifică şi după forma de guvernare. CLASIFICAREA ŢĂRILOR DUPĂ FORMA DE GUVERNARE Ţări-republici Ţări-monarhii Teritorii dependente Şi cu statut special Absolute Constituţionale S. Moldova, Rusia, România, Cehia - peste 140 de ţări Oman, Arabia Saudită, Brunei, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Swaziland Marea Britanie, Japonia, Spania, Norvegia, Suedia, Belgia, Malaysia, Danemarca etc. Gibraltar, Guadelupa, Martinica, Sahara Occidentală, Polinezia franceză, Noua Caledo- nie, Sfânta Elena etc. Oraşul Ierusalim Din componenţa Comunităţii Naţiunilor fac parte ţările foste colonii ale Marii Britanii. Această grupă cuprinde 50 de state din Asia, Africa, Oceania, Australia şi din bazinul Mării Caraibilor. Dintre ele 35 sunt republici: India, Bangladesh, Nigeria, Ghana, Zambia, Zimbabwe etc. După diviziunea teritorial-administrativă se evidenţiază ţări unitare majoritatea statelor lumii şi ţări 24. La baza împărţirii administrative a statelor au fost puse diferite principii. Explică noţiunile: ţări cu economie de piaţă, state-monarhii, state-republici, produs naţional brut, produs intern brut, venit naţional. Identifică din textul manualului criteriile de clasificare a statelor lumii. După care indici economici şi sociali se determină nivelul de dezvoltare economică a ţării? Utilizează textul manualului, harta politică a lumii şi înscrie în caiet câte 6 state din diferite grupe de ţări: înalt dezvoltate, cu nivel mediu de dezvoltare, în curs de dezvoltare. Identifică pe hartă: statele cu cea mai mare suprafaţă, statele cu populaţia de peste 100 mln. Utilizând textul manualului şi alte surse suplimentare completează în caiet tabelul de mai jos. Forma de guvernare Structura de stat Republici Monarhii Prezidenţiale Parlamentare Absolute Constituţionale Unitare Federale 8. Completează spaţiile libere cu exemple de state federale constituite din: a state... Identifică pe hartă ţările din componenţa Comunităţii Naţiunilor. Stat cu o suprafaţă de mai multe mln. Ţară asigurată cu un complex de resurse naturale. Federaţie constituită din cantoane. Stat asiatic cu populaţia de peste 100 mln. Unul dintre statele recent industrializate. Mediul geografic ca spaţiu în permanentă transformare este rezultatul activităţii îndelungate a omului şi influenţei lui asupra învelişului geografic. Pe parcursul istoriei dezvoltării civilizaţiei a avut loc o permanentă interacţiune a omului cu natura. Ca rezultat, majoritatea landşafturilor naturale circa 65% din suprafaţa uscatului au fost transformate în landşafturi antropice ocupate de oraşe şi localităţi rurale, mine şi cariere, lacuri şi masive de păduri artificiale, terenuri cultivate etc. La etapa actuală de dezvoltare a societăţii a sporit considerabil, pe de o parte, utilizarea resurselor naturale, iar pe de alta - poluarea mediului natural. Influenţa omului asupra naturii adesea depăşeşte prin proporţiile sale acţiunea forţelor naturale ale Pământului, fapt ce duce la apariţia dezechilibrului în natură. Ţările lumii dispun de o varietate mare de condiţii şi resurse naturale, care influenţează în mod diferit, de la o ţară la alta, asupra dezvoltării economiei lor. Pornind de la nivelul de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii, pe măsura dezvoltării societăţii umane, în categoria de resurse naturale sunt incluse noi forţe şi corpuri ale naturii. Petrolul, gazele naturale şi bauxitele, spre exemplu, au început să fie folosite abia la sfârşitul sec. La etapa actuală tot mai insistent se efectuează experimente de utilizare a argilei pentru producerea aluminiului, a energiei fluxului şi refluxului, a celei eoliene, a energiei solare, a valurilor şi curenţilor maritimi pentru producerea energiei electrice. Condiţiile naturale, spre deosebire de resurse, nu sunt folosite nemijlocit în producţie. Ele favorizează sau reţin dezvoltarea producţiei sociale. Pădure tropicală din America Centrală Problema utilizării raţionale a condiţiilor şi resurselor naturale, ca una din problemele globale ale omenirii, poartă un caracter complex. Soluţionarea ei poate avea loc doar prin participarea mai multor state şi organizaţii, în primul rând a celor din componenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite. Resursele naturale pot fi clasificate după câteva criterii: geneză, gradul de epuizare, modul de renovare şi sfera de utilizare. Dup ă geneză se deosebesc resurse minerale, funciare, acvatice, biologice, climatice ale atmosferei. Dup ă gradul de epuizare se deosebesc resurse epuizabile şi inepuizabile. La prima categorie se referă petrolul, cărbunele, gazele naturale, minereurile. Din a doua categorie fac parte energia solară, geotermică, a fluxului şi refluxului, a valurilor, eoliană, hidraulică, resursele atmosferei aerul. După modul de renovare se deosebesc resurse renovabile şi irenovabile. Primele cuprind resursele pedologice, biologice, de apă potabilă. După sfera de utilizare resursele se împart în: industriale petrolul, gazele naturale, cărbunii, minereurile metalifere etc. Dezvoltarea societăţii umane a fost strâns legată de utilizarea largă a resurselor naturale. Necesitatea omului în diverse resurse naturale este diferită. De exemplu, fără oxigen omul poate trăi doar câteva minute, fără apă - câteva zile, iar fără metale radioactive el a supravieţuit milenii. O importanţă mai mare pentru viaţa şi activitatea omului au resursele agroclimatice, minereurile şi combustibilii. Cheltuielile pentru valorificarea resurselor naturale sunt diferite. Resursele naturale extrase devin materii prime pentru diferite ramuri de producţie. La rândul lor, materiile prime, trecând prin mai multe etape de prelucrare industrială, sunt transformate în resurse economice. Astfel, în urma activităţii omului, elementele naturii sunt transformate în diferite mijloace de producţie obiective industriale şi agricole, căi de comunicaţie etc. Industria mondială este consumatorul principal de materii prime. Dezvoltarea rapidă a industriei de prelucrare în a doua jumătate a sec. Multe resurse naturale petrolul, gazele naturale, cărbunele, unele minereuri treptat se epuizează, iar alte resurse extrase sunt folosite ineficient O mare parte din ele, în urma prelucrării, nimeresc în deşeuri. Astfel, au apărut două probleme interdependente: - folosirea raţională a resurselor naturale; - ocrotirea mediului de poluare. Dezvoltarea în continuare a ştiinţei şi tehnicii va permite de a descoperi şi a include în categoria de resurse naturale noi corpuri şi forţe ale naturii. Clasificarea resurseCor naturaCe 1. Explică noţiunile: natură, condiţii naturale, mediu geografic, resurse naturale, resurse economice. Argumentează prin ce se deosebesc resursele naturale de cele economice. După geneză a ii i RESURSELE NATURALE După gradul de renovare După sfera de utilizare i aaaaa a a a a a 4. Apreciază condiţiile şi resursele naturale ale Republicii Moldova. Identifică pe hartă statele lumii ce dispun de un complex de resurse naturale. Explică dacă există o dependenţă directă între nivelul de dezvoltare a ţării şi gradul de asigurare a ei cu resurse naturale. Numeşte varianta corectă şi argumentează răspunsul. Resursele naturale sunt: B. Epuizarea resurselor naturale poate conduce la: a toate epuizabile; a ameliorarea situaţiei ecologice; b toate renovabile; b un dezastru economic; c toate economice. Scrie pe liniile din faţa literelor mari din coloana A cifrele din coloana B, care corespund tipului de resurse. Resursei cCimatice Resursele climatice ale atmosferei reprezintă componentele, procesele şi fenomenele din atmosferă, care pot fi utilizate pentru satisfacerea unor necesităţi ale umanităţii. RESURSELE DE ENERGIE SOLARĂ Soarele este sursa primordială de energie a tuturor fiinţelor vii de pe Pământ. Energia solară care ajunge pe Pământ timp de 40 de minute ar fi suficientă pentru a acoperi necesarul anual de energie pentru întreaga omenire. Energetica mondială contemporană se bazează, în mare măsură, pe energia solară conservată, ca rezultat al fotosintezei, în combustibil mineral cărbune, turbă, şisturi bituminoase. Omul utilizează combustibilii fosili în cantităţi enorme, încât rezervele lor se pot epuiza în secolul următor. Până în prezent cea mai răspândită formă de valorificare a energiei solare este conversia biologică, adică stocarea energiei solare în materia organică formată prin fotosinteză plantarea pădurilor de arbori cu creştere rapidă, care dau peste 30 m3 de lemn la un hectar pe an, producerea de carburanţi lichizi din materia vegetală - a etanolului şi metanolului, care ulterior sunt transformaţi în benzină, a gazului biologic din deşeuri organice, alge etc. S-a demonstrat că dintre sursele de energie care ar putea înlocui combustibilul fosil, energia solară oferă siguranţă maximă. Ea este o sursă inepuizabilă şi imensă de căldură. Cele mai favorabile condiţii de utilizare a energiei solare se află în zona aridă a Globului, unde durata de luminare a Soarelui este cea mai mare. Domeniile de utilizare a energiei solare sunt variate. Cele mai timpurii dovezi despre utilizarea energiei solare au fost atribuite lui Arhimede. Potrivit legendei, el a folosit mai multe oglinzi pentru a concentra energia Soarelui asupra corăbiilor romane care atacau Syracuza, dându-le foc. Aceasta este folosită la încălzirea locuinţelor, întreprinderilor industriale, serelor, furnalelor siderurgice, pentru refrigerare, irigaţii, uscarea unor produse agricole etc. Centrală helioelectrică Soarele este o sursă de lumină şi de căldură întreţinută prin reacţii de fuziune nucleară, care se produc în regiunea sa centrală. Energia lui provine din fuziunea hidrogenului în heliu, acest proces fiind însoţit de o importantă degajare de energie. Panou solar de pompare a apei O utilizare tot mai frecventă în producţia energiei electrice au instalaţiile solare fotovoltaice panouri solare. Convertoarele fotovoltaice transformă energia solară în energie electrică. La încălzirea locuinţelor şi a apei energia solară este utilizată cel mai mult în aşa ţări ca Franţa, S. Este mult mai dificilă concentrarea prin focalizare a energiei solare în instalaţii speciale, care transformă această energie în energie electrică. Centrale helioelectrice cu capacitate maximă de 10 MW au fost construite în S. Cea mai mare centrală helioelectrică, cu o putere instalată de 625 MW, funcţionează în Italia. Energia solară este considerată o energie a viitorului, este poarta către o nouă eră şi un remediu necesar planetei Pământ. Spaţiile terestre şi maritime, suprafaţa munţilor şi masivelor împădurite, a deşerturilor şi a depresiunilor se încălzesc în mod diferit, aflându-se chiar şi la aceeaşi latitudine. Vânturile apar şi datorită încălzirii diferite a aerului în zonele ecuatoriale şi polare ale Terrei. Calculele demonstrează că ceva mai puţin de V4 din energia solară de care beneficiază Terra se transformă în energie eoliană, aceasta constituind o uriaşă sursă de energie. Se apreciază că energia eoliană disponibilă depăşeşte de 30 de ori cererea energetică actuală a omenirii. Acest important potenţial poate fi valorificat atât local - pentru producerea de lucru mecanic direct, cât şi pentru producerea de energie electrică. Primele mori de vânt sunt atestate în Asia Mică, apoi în China, India şi Egipt încă din secolul al II-lea î. Pe teritoriul actual al Republicii Moldova în anul 1901 funcţionau 6 208 mori de vânt. Potenţialul energetic al vântului atinge valori deosebit de ridicate în zonele de litoral în special, în Antarctida, în Arctica americană, în zona Golfului Mexic şi a Mării Caraibilor, în Europa de Vest , la nivelul culmilor montane, în regiunile plane, lipsite de vegetaţie. Construcţia de instalaţii cu o capacitate mai mare este dificilă din cauza concentrării reduse a energiei într-o unitate de volum de aer. Perspectiva mondială pe termen mediu şi lung vizează dezvoltarea susţinută a acestui domeniu energetic, luând în considerare tendinţa crescândă spre reducerea poluării şi politicile naţionale de economisire a combustibililor fosili superiori. Resursele agroclimatice reprezintă totalitatea elementelor climatice care asigură creşterea plantelor şi, deci, dezvoltarea agriculturii. O importanţă primordială în dezvoltarea plantelor au factorii climatici: căldura, umezeala şi lumina. Resursele agroclimatice includ: a de asigurare cu căldură şi suma temperaturilor medii diurne active mai mari de 10°C pe perioada de vegetaţie ce variază în diferite zone ale Globului de la mai puţin de 400° până la peste 8000°; b coeficientul de umezire care variază între valorile mai mici de 0,31 până la peste 1,00; c tipul de iarnă de la regiuni fără iarnă cu temperaturi mai ridicate de +15°C în luna cea mai rece a anului până la regiuni cu iarnă foarte aspră, cu temperaturi mai joase de -40°C. De exemplu, în zona intertropicală, unde suma temperaturilor active mai mare de +10°C pe perioada de vegetaţie constituie 4000°-8000° şi coeficientul de umezire este mai mare de 1,00 China de Est , se cultivă: bumbac, citrice, ceai, tutun, ananas, porumb, bananieri etc. Culturi agricole cu o perioadă de 10oo°- 2200° ve9etatie redusă - grâu, secară, cartof, in, pomi şi arbuşti fructiferi etc. ZONA TROPICALĂ Culturi agricole cu o perioadă de vegetaţie Mai mult de neîntreruptă - arborele de cafea, arborele de 8000° cacao, trestia de zahăr, arborele de cauciuc etc. ASIGURAREA CU APĂ A PLANTELOR ZONELE DE UMIDITATE UMEDĂ - cantitatea de precipitaţii este mai mare decât cantitatea de apă evaporată. Soia - cultură termofilă de +10°C pe perioada de vegetaţie constituie 400°-1000° şi coeficientul de umezire este mai mare de 1,00, se cultivă: cartof timpuriu, ridiche, spanac etc. Republica Moldova se află în zona temperată de asigurare cu căldură, unde suma temperaturilor active mai mare de + 10°C pe perioada de vegetaţie constituie 2800°-3400° şi coeficientul de umezire este de 0,51-1,00. Aici se cultivă plante termofile şi rezistente la insuficienţa de umezeală: viţă-de-vie, tutun, piersic, soia, porumb etc. Aerul atmosferic reprezintă un amestec de gaze, fiecare având o anumită importanţă în procesele şi fenomenele naturale şi, de asemenea, în activitatea omului. Azotul atmosferic este utilizat în industria chimică la fabricarea îngrăşămintelor chimice, la producerea acidului azotic etc. Oxigenul este gazul care întreţine viaţa. Se utilizează în secţiile de reanimare din spitale, ca agent oxidant în diferite procese tehnologice. Hidrogenul este utilizat la obţinerea acidului clorhidric, în calitate de combustibil pentru rachete etc. Acest gaz poate fi obţinut din apele mării în cantităţi practic inepuizabile prin procedeul de oxidoreducere. Obţinut pe această cale, hidrogenul poate fi lichefiat şi stocat sau transportat prin conducte. El reprezintă un excelent combustibil uşor de depozitat, de transportat la mari distanţe şi fiind renovabil, la ardere apa reintră în circuit fără să polueze. Hidrogenul obţinut în acest mod se foloseşte deja în S. Heliul se utilizează în lămpile cu lumină de zi, în baloanele meteorologice etc. Evaluare Resursefe cCimatice 1. Ce probleme globale ar putea fi soluţionate în cazul utilizării pe larg a energiei solare? Prin ce modalităţi utilizează în prezent omenirea energia solară? Identifică regiunile Terrei cu condiţii mai favorabile pentru construcţia centralelor helioelectrice. Ce problemă privind utilizarea energiei solare este dificil de soluţionat? Enumeră statele care au obţinut anumite progrese în utilizarea energiei solare. Cum folosea omul energia eoliană din cele mai vechi timpuri? Care state au obţinut progrese importante în producţia energiei eoliene? Ce componente includ resursele agroclimatice? Ei îi revine un rol deosebit în istoria geologică a Pământului şi apariţiei vieţii, în formarea climei pe planetă. Fără apă este imposibilă existenţa organismelor vii. Apa Oceanului Planetar este înalt mineralizată apă sărată , nu e potabilă şi nu poate fi folosită în procesele tehnologice industriale sau pentru irigarea terenurilor agricole. Rezervele de apă potabilă constituie 2,6% din volumul total al hidrosferei, ceea ce depăşeşte necesităţile actuale ale omenirii de 10 mii de ori. O sursă de apă potabilă sunt râurile planetei, care dispun de rezerve evaluate la circa 41 mii km3, dintre care, de fapt, pot fi folosite numai jumătate. Resursele accesibile de apă potabilă sunt amplasate foarte neuniform pe suprafaţa Pământului. De exemplu, în Africa numai 10% din populaţie este asigurată constant cu apă potabilă, pe când în Europa acest indice atinge 95%. Statele cu cele mai mari resurse de apă potabilă sunt situate în brâul ecuatorial şi în partea de nord a celui temperat. In regiunile aride este joasă şi calitatea apei potabile, ceea ce provoacă răspândirea largă a diferitor epidemii. Cel mai mare volum de apă potabilă se utilizează în agricultură, la irigaţie circa 70%. Pentru o tonă de grâu se tonă de orez - 4 000 m3. Tot mai acută devine problema asigurării cu apă potabilă a marilor aglomeraţii urbane ca: Paris, Ciudad de Mexico, Tokyo, New York etc. Mari consumatori de apă potabilă sunt: industria metalurgică, de producere a fibrelor sintetice, a celulozei şi hârtiei etc. Repartiţia resurselor de apă potabilă pe continente. Cei mai mari producători de apă desalinizată sunt Kuwaitul, Arabia Saudită, Israelul, Kazahstanul, Mexicul etc. Statele cele mai bine asigurate cu apă potabilă: Canada, Venezuela, Brazilia, Rusia, China etc. Volumul apei utilizate în procesul obţinerii diferitor producţii. Apariţia problemei privind asigurarea cu apă potabilă se explică nu numai prin sporirea consumului de apă, dar şi prin poluarea ei intensă. Poluarea apelor continentale se atestă atât în ţările înalt dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Instalaţiile de purificare existente sunt imperfecte şi permit scurgerea în bazinele acvatice a diferitor compuşi ai azotului, fosforului, po- tasiului, ai sărurilor minerale, inclusiv ai sărurilor toxice ale metalelor grele. Există mai multe căi de soluţionare a problemei asigurării cu apă potabilă şi a depăşirii deficitului ei. Dintre acestea principală este economisirea apei la unităţile industriale, agricole, în sectorul comunal etc. O altă cale este utilizarea largă a surselor cunoscute de apă potabilă - a aisbergurilor, a apei de ploaie prin construcţia unor rezervoare subterane speciale, desalinizarea apei de mare etc. Deocamdată se folosesc apele subterane, ale căror rezerve în multe regiuni ale planetei sunt foarte mari şi de calitate înaltă. De exemplu, în subsolul deşertului Sahara, la adâncimi relativ nu prea mari, există resurse imense de apă potabilă, a căror valorificare ar permite de a rezolva problema asigurării cu apă a populaţiei şi agriculturii în această regiune aridă. Toate resursele de apă de pe planetă sunt interdependente prin circuitul planetar al apei, care include atmosfera, hidrosfera şi scoarţa terestră. Orice intervenţie nechibzuită a omului în acest proces al naturii poate avea consecinţe imprevizibile. Evaluare Explică, ce consecinţe asupra mediului poate avea desecarea mlaştinilor, valorificarea versanţilor abrupţi? O cale mai sigură de creştere a producţiei de alimente este sporirea fertilităţii solului pe terenurile existente şi intensificarea procesului de producţie în agricultură. E necesar de a realiza mecanizarea procesului de producţie, ameliorarea terenurilor agricole, folosirea raţională a îngrăşămintelor chimice şi mijloacelor de protecţie a plantelor, introducerea pe scară largă a realizărilor selecţiei plantelor şi animalelor. Paralel cu extinderea terenurilor agricole are loc şi degradarea lor. Conform calculelor, în urma eroziunii solului din circuitul agricol sunt scoase anual câte 6-7 mln. Un proces alarmant ce cauzează reducerea suprafeţelor ag- GeollCap2. ASIGURAREA CU PĂMÂNT ARABIL A REGIUNILOR MARI Regiunea ha la 1 loc. La etapa actuală ocrotirea şi îmbunătăţirea fondului de terenuri agricole este una din problemele majore ale societăţii umane. Sub conducerea instituţiilor O. Datorită practicării agriculturii, inclusiv a celei irigate, pe parcursul a mai multor secole în multe ţări ale lumii nu mai există, practic, terenuri disponibile pentru valorificare. Spre exemplu, în India şi Bangladesh au fost deja valorificate peste 90% din toate terenurile agricole. Degradarea terenurilor agricole şi micşorarea suprafeţelor lor sunt cauzate şi de apariţia unui număr crescând de localităţi urbane şi rurale, de lărgirea ariilor celor existente, de construcţia de căi terestre de comunicaţii, întreprinderi industriale, lacuri de acumulare şi alte obiective. Se estimează că terenurile agricole scoase din circuit vor constitui în primele decenii ale sec. Ca rezultat, gradul de asigurare a umanităţii cu resurse funciare descreşte. Statele cu cele mal mari suprafeţe de păşuni mln. Una din căile de utilizare raţională a terenurilor agricole este mărirea etajării edificiilor locative şi industriale şi extinderea construcţiilor subterane. După cum arată experienţa reconstruirii oraşelor Viena, Paris, Tokyo şi a altor oraşe, este raţional de a repartiza subteran centre comerciale, muzee, săli de expoziţie, autogări, magistrale de transport, laboratoare şi instituţii de cercetări ştiinţifice, centrale electrice etc. O importanţă deosebită are recultivarea terenurilor supuse exploatărilor miniere. Explică noţiunile: fond funciar, polder. Ce importanţă au resursele funciare în viaţa şi activitatea omului? Explică, care este structura fondului funciar? Ce procese provocate de activitatea economica a omului influenţează negativ asupra fondului de terenuri agricole? Explică măsurile de protecţie a fondului funciar. Propune căi de soluţionare a problemei insuficienţei de terenuri agricole. Plantele sunt cea mai răspândită formă de viaţă pe Pământ. Ele contribuie la îmbogăţirea aerului cu oxigen, la sinteza substanţelor organice, care servesc ca hrană pentru toate fiinţele vii, la formarea solului. Resursele vegetale oferă omului produse alimentare, materiale de construcţie, spaţii recreaţionale, păşuni pentru creşterea animalelor etc. Tăierea iraţională a pădurilor conduce la scăderea nivelului apelor subterane, ceea ce provoacă, la rândul său, uscarea sau scăderea nivelului apei în râuri, conduce la degradarea solului, iar în regiunile tropicale - la înaintarea deserturilor. Resursele forestiere sunt utilizate pe larg în diverse ramuri ale economiei. Patrimoniul forestier mondial constituie 29,7% din suprafaţa uscatului sau 3 980 mln. După gradul de împădurire locul de frunte îl ocupă America de Sud vezi tabelul 10. Suprafeţele forestiere ale lumii formează două brâuri mari latitudinale - de nord şi de sud. Brâul forestier de nord se află în zonele cu climă temperată şi subtropicală. Acestea sunt pădurile de foioase şi cu frunze tari ultimele se întâlnesc în regiunea mediteraneeană şi în Australia şi pădurile de conifere, cele mai importante pentru economia mondială. Ele furnizează cel mai mare volum de material lemnos utilizat în industrie. Pădurile de conifere taiga se întind, îndeosebi, în nordul Europei, Asiei şi Americii de Nord. GRADUL DE ÎMPĂDURIRE PE REGIUNI Regiunea % Totalul mondial 29,7 Africa 21,0 America de Nord şi Centrală 28,0 America de Sud 46,0 Asia 18,0 Europa cu Rusia 44,0 Australia şi Oceania 21,0 GeollCap2. Numai pentru chibrituri anual e nevoie de câte 1,5 mln. Cifrele de pe hartă indică: I - păduri conifere; II - păduri mixte din zona temperată; III - păduri tropicale şi ecuatoriale; IV - gradul de asigurare cu resurse forestiere la un locuitor în ha. Media mondială la un locuitor de păduri este de 0,8 ha. Zilnic sunt tăiate suprafeţe forestiere care s-ar egala cu suprafaţa a 26 terenuri de fotbal. Brâul de sud cuprinde zonele cu climă tropicală şi ecuatorială. Lui îi revin V3 din totalul masivelor de păduri şi de material lemnos. Aceste păduri constituie o diversitate bogată de specii de arbori, unele din ele valoroase abanosul, teckul, mahonul etc. Africa, Asia şi America Latină au pierdut deja circa jumătate din pădurile tropicale umede. Ritmul de tăiere a pădurilor de pe Glob este de 15 mln. Principala cauză a nimicirii pădurilor este extinderea suprafeţelor agricole şi folosirea lemnului în calitate de combustibil. Suprafeţe mari de pădure sunt tăiate din cauza construcţiei şoselelor si a căilor ferate, de-a lungul cărora apar ulterior diferite localităţi. Aşa s-a întâmplat în urma construcţiei căii ferate Baikal- y Amur Rusia şi a şoselei Transama- zonice în Brazilia. ŢĂRILE CU CEL MAI ÎNALT Şl CU CEL MAI SCĂZUT GRAD DE ÎMPĂDURIRE Ţările % Ţările % Guyana Franceză 90,0 Oman 0,0 Surinam 86,0 Egipt 0,1 Papua Noua Guinee 84,7 Republica Centrafricană 0,2 Gabon 82,0 Kuwait 0,3 Ecuador 78,0 Mauritania 0,3 Cambodgia 75,8 Arabia Saudită 0,6 Finlanda 72,0 Iordania 0,8 R. Congo 60,0 Niger 1,6. Masa biologică a Oceanului Planetar include 180 mii de specii de plante şi animale peşte, mamifere marine, crabi, moluşte, alge evaluată la 40 mlrd. Profilul solului de cernoziom în locul lor creează gospodării mari specializate în creşterea bovinelor. Deseori aceste gospodării agricole rancio există 7-10 ani, după care are loc eroziunea intensă a solului, suprafeţele date fiind transformate în adevărate deserturi. O importanţă mare pentru evaluarea situaţiei reale privind suprafeţele de păduri au cercetările cosmice, care permit de a fotografia arii imense şi, pe baza lor, de a elabora măsuri concrete a resurselor forestiere. Pajişti de ocrotire şi de valorificare raţională RESURSELE DE PAJIŞTI NATURALE Pajiştile naturale sunt terenuri acoperite cu asociaţii de vegetaţie ierboasă naturală care se utilizează în sectorul zootehnic ca păşune sau fâneaţă. Ele cuprind suprafeţe de stepă din Europă şi Asia Centrală, prerii din America de Nord, pampas din America de Sud, savană din Africa şi chiar regiuni semideşertice din Australia, Africa, Asia Centrală. Păşunile şi fâneţele ocupă 3,3 mln. RESURSELE FAUNISTICE Resursele faunistice reprezintă, de asemenea, o resursă importantă a omenirii, care se referă la resursele renovabile. Resursele faunistice sunt utilizate pentru hrană, muncă, îmbrăcăminte etc. Pe Pământ există câteva milioane de specii de animale. Multe dintre ele sunt vânate pentru blănuri, carne, fildeş, pene, păr etc. Păstrarea diversităţii biologice şi prevenirea distrugerii fondului genetic al planetei este o problemă stringentă a omenirii. Din anul 1600 până la începutul secolului al XXI-lea de pe Glob au dispărut circa 650 mii de specii de animale, într-o situaţie precară se află lumea animală a Europei, îndeosebi păsările, în prezent există pericolul dispariţiei a 30-50% din speciile de păsări. Astăzi se află în pericol de dispariţie circa 35 mii de specii de animale. Un exemplu elocvent de sărăcire a fondului genetic în Africa şi Asia este micşorarea catastrofal de rapidă a numărului de elefanţi, rinoceri asiatici, urşi panda, tigri de Sumatera etc. Principalul mijloc de producţie în agricultură îl constituie solul. Solul reprezintă partea superficială a scoarţei terestre care s-a format în urma interacţiunii dintre natura vie organică şi cea nevie anorganică. Proprietatea fundamentală a solului este fertilitatea, datorită căreia solul devine una dintre cele mai mari bogăţii naturale. Astfel, solul este baza materială a tuturor şi de el depinde bunăstarea aproape a fiecărui om. Solurile se formează în timp, sunt limitate în spaţiu şi diverse în funcţie de factorii pedogenetici. Jumătate din suprafaţa planetei este practic lipsită de sol deserturi, zone îngheţate, zone cu exces de umezeală, munţi înalţi etc. Solurile apreciate calitativ ca fiind destul de fertile şi prielnice agriculturii constituie 11% din suprafaţa uscatului. Principalele tipuri de soluri, începând din zona ecuatorială spre poli, sunt: lateritice, brune şi roşii de savană, roşii şi galbene din zona subtropicală ter- ra roşa , brune şi cenuşii de semideşerturi şi deserturi, soluri de cernoziom din stepe, brune şi cenuşii din păduri de foioase, podzolice din pădurile de conifere şi turboase în tundră. Dintre marile regiuni geografice mai bine sunt asigurate cu soluri fertile Europa, America Centrală şi America de Nord. O calitate foarte redusă a solului au regiunile imense de deserturi din zonele tropicală, subtropicală şi temperată. Alte regiuni geografice au soluri sărace în minerale Asia de Sud- Est, America de Sud sau soluri puţin profunde, slab apreciate Asia de Nord, Asia Centrală şi Asia de Sud. Evaluare ResurseCe vegetate, faunistice şipedoCogice 1. Identifică pe hartă statele bine asigurate şi statele slab asigurate cu resurse forestiere. Argumentează rolul pădurilor pentru natură şi pentru activitatea umană. Completează în caiet schema ce urmează. Descrie cele două brâuri de păduri de pe Glob. Identifică pe hartă repartizarea pajiştilor naturale. Explică rolul lor pentru natură şi în activitatea omului. Explică importanţa resurselor faunistice. Argumentează rolul solului ca mijloc de existenţă a omului. Identifică pe harta din atlas repartiţia tipurilor de sol. Identifică statele cu cele mai valoroase soluri. Solurile mai fertile sunt: a cernoziom; b cenuşii de pădure; c castanii; d terra roşa. Ce măsuri de protecţie a solurilor din Republica Moldova poţi propune? Prin numărul, experienţa şi deprinderile lor de muncă oamenii constituie principala forţă de producţie a societăţii şi unul dintre elementele primordiale ale mediului geografic. O perioadă îndelungată populaţia Globului a fost puţin numeroasă. Cu 35-40 mii de ani în urmă pe planetă locuiau circa 1 milion de reprezentanţi ai Homo Sapiens. De atunci şi până în prezent numărul populaţiei planetei a crescut de sute de ori, atingând în anul 2012 cifra de 7 057 mlrd. Prima etapă, numită etapa civilizaţiei agrare, a durat aproximativ până în a doua jumătate a sec. Ea se caracterizează printr-un spor redus al populaţiei, natalitatea înaltă fiind echilibrată de mortalitatea înaltă. După calculele statisticilor demografice în toată istoria omenirii pe Glob s-au născut peste 100 mlrd. Cifrele de pe hartă indică numărul de nou-născuţi într-un an la 1000 de locuitori: I - peste 50; VI - 25-30 II - 45-50; VII - 20-25 III - 40-45; VIII - 15—20; IV- 35-40; IX-mai puţin de 15. EVOLUŢIA NUMERICĂ Şl DENSITATEA POPULAŢIEI LUMII Anii Populaţia, mln. Ea cuprinde ultimele trei secole. In etapa modernă începe să se manifeste, pentru prima dată, creşterea considerabilă a populaţiei, mai cu seamă în statele din Europa, care primele au păşit pe calea industrializării. Din anul 1650, prima dublare a populaţiei are loc în mai puţin de 200 de ani, iar a doua dublare - în circa 100 de ani. Pentru dublarea populaţiei planetei, în prima jumătate a sec. Următoarea dublare a populaţiei s-a produs numai peste 40 de ani şi, ca rezultat, la începutul sec. Cele mai înalte ritmuri de creştere a populaţiei mondiale peste 2% pe an au fost înregistrate în deceniul şapte aî sec. Drept urmare, ponderea acestora la populaţia mondială a crescut de la 64%, în anul 1950, la 82%, în prezent. Principalele cauze ale exploziei demografice au fost scăderea considerabilă a mortalităţii mai ales a celei infantile, datorită îmbunătăţirii într-o anumită măsură a asistenţei medicale, lichidării multor epidemii , ameliorarea nivelului şi condiţiilor de trai, păstrarea natalităţii înalte sau scăderea ei neînsemnată. Totodată, în unele ţări şi regiuni ale Globului se mai păstrează ritmuri înalte de creştere a populaţiei Africa, Asia de Sud, America Latină analizează tabelul 13. INDICII DEMOGRAFICI PRINCIPALI Regiunea Populaţia, mln. Rata anuală a creşterii, % Natalitatea, la 1 000 loc. Mortalitatea, la 1 000 loc. Speranţa de viaţă la naştere, ani % populaţiei Vârsta medie, ani % populaţiei urbane 0-15 ani peste 65 de ani 2012 2050 2012 Asia 4 260 5 284 1,1 18,0 7,0 70 25,0 7,0 26,6 45,0 Africa 1 072 2 339 2,5 36,0 11,0 58 41,0 3,0 18,0 39,0 Europa 740 732 0,0 11,0 11,0 77 16,0 16,0 38,2 78,0 America Latină 599 740 1,3 19,0 6,0 74 28,0 7,0 27,5 78,0 America de Nord 349 471 0,5 13,0 8,0 79 19,0 13,0 38,8 79,0 Australia şi Oceania 37 57 1,1 18,0 7,0 77 24,0 11,0 30,0 74,0 Total pe Glob 7 057 9 624 1,2 20,0 8,0 70 26,0 8,0 29,0 52,0 GeollCap3. ŢĂRILE CU CEL MAI MARE NUMĂR DE LOCUITORI 2012 2050 Ţările Populaţia, mln. Ponderea în populaţia lumii, % Ţările Populaţia, mln. China 1 350,4 19,1 India 1 691,1 India 1 259,7 17,8 China 1 310,7 S. Indicatorii natalităţii şi cei ai mortalităţii se exprimă atât în persoane la 1 000 de locuitori, cât şi în promile %o. TIPURI DE REPRODUCERE A POPULAŢIEI. POLITICA DEMOGRAFICĂ Reproducerea populaţiei reprezintă totalitatea indicatorilor natalităţii, mortalităţii şi creşterii naturale, care asigură reînnoirea neîntreruptă a omenirii şi schimbul de generaţii. Caracterul creşterii numărului de populaţie în anumite regiuni şi ţări este direct proporţional cu tipul de reproducere a populaţiei. Tipul tradiţional de reproducere a populaţiei se caracterizează prin natalitate înaltă şi foarte înaltă, mortalitate înaltă, dar în descreştere şi prin ritmuri înalte de creştere a populaţiei vezi tabelele 16, 17 10, 11. Anume în ţările cu acest tip de reproducere a populaţiei s-a manifestat explozia demografică din deceniul şapte al sec. La acest tip se referă majoritatea ţărilor din Africa, Asia şi America Latină, înregistrând un bilanţ natural de 1,1-2,5%. Congo, Zambia rata creşterii anuale a populaţiei depăşeşte 3% creştere explozivă. Ele fac parte din grupa celor mai slab dezvoltate state, unde ramura principală a economiei este agricultura. Tipul modern de reproducere a populaţiei se caracterizează prin indici scăzuţi ai natalităţii şi mortalităţii şi, respectiv, prin sporul lent al populaţiei. Acest tip este specific pentru statele înalt dezvoltate economic, care se află în plină fază postindustrială. Printre ţările din tipul modern de reproducere a populaţiei se evidenţiază 3 subgrupe. Din prima subgrupă fac parte statele cu rata medie a creşterii anuale de 0,5-1% 5-10 oameni la 1 000 de locuitori, sau 5-10%o. Ca exemplu pot servi: S. Africa de Sud, Armenia, Cipru, Singapore, unde are loc o creştere importantă a populaţiei. Când bilanţul natural este pozitiv, adică natalitatea depăşeşte mortalitatea, fenomenul se numeşte spor natural, iar când bilanţul este negativ, el poartă denumirea de deficit natural. Din a treia subgrupă fac parte ţările cu bilanţ natural negativ deficit natural , adică în ele mortalitatea depăşeşte natalitatea. Demografii numesc acest fenomen depopulare sau criză demografică, caracteristică pentru Europa, unde circa 25 de state Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Bulgaria, R. Germană, Belarus, Serbia, Letonia, Lituania, Estonia, Italia etc. O situaţie similară se atestă şi în Japonia Asia. Majoritatea statelor lumii au cunoscut mari schimbări demografice, trecând prin faze de dezvoltare - de la un regim demografic tradiţional, marcat de rate ridicate ale natalităţii şi mortalităţii, la unul modern, cu valori scăzute ale celor doi indicatori. Tranziţia demografică reprezintă procesul de schimbări consecutive ale natalităţii, mortalităţii şi sporului natural al populaţiei pe măsura dezvoltării social-economice a ţârilor. Aşadar, în prezent pe globul pământesc s-au format două tipuri de reproducere a populaţiei - în ţările în curs de dezvoltare şi în cele dezvoltate. Ele se caracterizează prin valori medii ale natalităţii, mortalitate joasă şi creştere moderată a populaţiei. La baza trecerii reproducerii populaţiei de la un tip la altul se află schimbările social-economice din societate. Ţările ce aparţin acestor tipuri de reproducere se deosebesc între ele nu numai după ritmurile de creştere a populaţiei, dar şi după speranţa de viaţă la naştere, indice valoros al nivelului de trai al populaţiei. Aceste tipuri de reproducere a populaţiei au condiţionat diferite direcţii de promovare a politicii demografice de către statele lumii. STATELE CU CELE MAI MARI Şl CU CELE MAI MICI VALORI ALE NATALITĂŢII 2012 Ţările cu cea mai redusă rată a natalităţii %0 Ţările cu cea mai ridicată rată a natalităţii %0 Monaco 6,8 Niger 48,0 Japonia, Letonia 8,0 Mali, Zambia 46,0 Germania 8,3 Uganda 46,0 Ungaria, Italia 9,0 Ciad, R. Coreea 9,4 Afganistan, Malawi 44,0 Tabelul 17. STATELE CARE ÎNREGISTREAZĂ CELE MAI MARI Şl CELE MAI MICI RATE ALE MORTALITĂŢII 2012 Ţările cu cea mai redusă rată a mortalităţii %0 Ţările cu cea mai ridicată rată a mortalităţii %0 Costa Rica, Libia 4,0 R. Congo 17,0 Singapore, Belize 4,0 Ciad, Lesotho 16,0 Kuwait, Oman 3,0 Zambia, Malawi 15,0 Bahrain 2,0 Angola, Ucraina 15,0 Qatar 1,0 Mozambic 14,0 GeollCap3. Cifrele de pe hartă indică numărul de decese într-un an la 1 000 de locuitori: I - peste 20; 11-15-20; III - 10-15; IV- 5-10; V - mai puţin de 5. O astfel de politică demografică promovează Franţa, Japonia, Germania, Danemarca, Belgia, Olanda, ţările scandinave etc. Marea majoritate a statelor cu tipul tradiţional de reproducere a populaţiei adoptă o politică demografică opusă, orientată spre reţinerea creşterii numărului populaţiei. Măsurile întreprinse în aceste ţări sunt: sporirea impozitelor pentru fiecare al treilea ori al doilea copil nou-născut, lipsirea familiilor cu mai mulţi copii de orice înlesniri şi ajutoare materiale, de locuri pentru micuţi în instituţiile preşcolare, iar în unele cazuri şi interzicerea continuării studiilor la instituţiile de învăţământ mediu de specialitate şi superior. STATELE CU CEL MAI REDUS Şl CEL MAI RIDICAT NIVEL AL SPERANŢEI DE VIAŢĂ LA NAŞTERE 2012 State cu cel mai redus nivel al speranţei de viaţă, ani ani State cu cel mai ridicat nivel al speranţei de viaţă, ani ani Afganistan, Zimbabwe 45,0 San Marino, Andora 84,0 Nigeria, Zambia 47,0 Japonia 83,0 Lesotho, Angola, Ciad 48,0 Islanda, Franţa, Australia 82,0 Sierra Leone, R. Congo 48,0 Israel, Germania, Italia 82,0 Camerun, Somalia 51,0 Norvegia, Austria, Irlanda 81,0 Rwanda, Mozambic 52,0 Belgia, Finlanda, S. O atare politică demografică a desfăşurat China până la începutul deceniului doi al sec. Astfel ţara a trecut de la tipul tradiţional la tipul modern de reproducere a populaţiei. Politica de reţinere a creşterii populaţiei este promovată, de asemenea, de India, Bangladesh, Indonezia, Sri Lanka, Pakistan, unele state din Africa etc. Un rol important revine tradiţiilor şi obiceiurilor păstrate pe parcursul mai multor secole. Aşadar, societatea umană a depăşit explozia demografică, se întreprind măsuri pentru a reţine şi a stabiliza creşterea numărului populaţiei. Totodată, numărul populaţiei continuă să crească. Astfel, în anul 2012 populaţia Globului a constituit 7 057 mlrd. Explică noţiunile: natalitate, mortalitate, mortalitate infantilă, bilanţ natural, explozie demografică, politică demografică, criză demografică. Utilizând tabelele din manual, caracterizează etapele istoriei demografice mondiale. Explică factorii ce contribuie la păstrarea bilanţului natural înalt în statele în curs de dezvoltare. Cum crezi, este eficientă politica demografică promovată de India, Bangladesh, Pakistan şi alte state? Constituie, oare, o încălcare a drepturilor omului şi personalităţii politica demografică promovată de stat? Utilizează surse suplimentare de informare şi pregăteşte o comunicare despre căile de soluţionare a problemelor demografice într-o ţară la alegere. Cum consideri, care sunt factorii care au condus la apariţia deficitului natural în Republica Moldova? Ce politică demografică ar trebui să promoveze guvernul Republicii Moldova? Notează pe harta-contur primele zece state cu cel mai mare număr de populaţie. A F în etapa civilizaţiei agrare numărul populaţiei pe Glob a crescut considerabil. A F Republica Moldova aparţine tipului tradiţional de reproducere a populaţiei. A F Statele dezvoltate europene promovează politica demografică de stimulare a creşterii numărului populaţiei. După modul de desfăşurare, se deosebesc migraţii spontane cele mai importante şi mai frecvente , organizate şi forţate. După durată, migraţiile pot fi: definitive şi temporare sezoniere, pendulare navetism , de cart. Migraţii internaţionale au avut loc întotdeauna, însă ele au ajuns la apogeu în a doua jumătate a sec. Fluxul principal de emigrări era orientat din Europa spre America de Nord şi de Sud, Australia, Noua Zeelandă. A, Canada, America Latină, Australia, Africa de Sud ş. Migraţiile au influenţat direct asupra structurii naţionale, pe rase, lingvistice a diferitor ţări şi regiuni. De exemplu, structura multinaţională a S. Migraţiile au influenţat asupra formării naţiunii canadiene bilingve engleză şi franceză , răspândirii limbilor spaniolă şi portugheză în ţările din America Latină. Cifrele de pe hartă indică: I - spaţii unde majoritatea populaţiei s-a format pe seama migraţiilor; II - migraţiile populaţiei europene peste ocean; III - alte migraţii europene; IV - migraţiile populaţiei neeuropene. Cele mai mari fluxuri de migraţii din sec. Pe primul loc se plasează S. El poate avea valoare pozitivă ori negativă. Migraţiile forţate ale negrilor în sec. A scăzut rolul migraţiilor intercontinentale şi a sporit importanţa celor intracontinentale. S-au redus considerabil migraţiile spre S. Această categorie de muncitori, de regulă, cu un nivel de calificare scăzut, este folosită la munci grele şi rău plătite, unde nu se cere calificare înaltă. Munca ieftină a muncitorilor străini este, de asemenea, pe larg folosită în S. Aceştia sunt originari mai ales din India, Pakistan, Egipt, Yemen, Bangladesh şi Turcia. In a doua jumătate a sec. Iniţial se atestă exodul specialiştilor din ţările dezvoltate europene spre S. E de menţionat faptul că aceste migraţii au consecinţe grave pentru ţările slab dezvoltate, îndepărtând implementarea realizărilor revoluţiei ştiinţifico-tehnice în economia lor. Migraţiile interne sunt caracteristice pentru orice ţară, însă în diverse state ele se află la etape diferite de dezvoltare. De exemplu, în ţările în curs de dezvoltare, unde majoritatea populaţiei locuieşte la sate, aceste migraţii au proporţii deosebite la etapa actuală şi favorizează ritmurile sporite de urbanizare. Dimpotrivă, în ultimele decenii, în ţările dezvoltate capătă proporţii tot mai mari migraţiile din aglomeraţiile şi centrele mari urbane, poluate de marile întreprinderi industriale şi cu un ritm al vieţii foarte accelerat, spre periferii şi localităţi rurale, care au un confort de trai mai avansat, proces numit suburbanizare. De migraţiile interne ţine, de asemenea, valorificarea noilor teritorii, a bogăţiilor naturale. Acest tip de migraţie este caracteristic pentru statele cu suprafeţe mari, cum sunt: Rusia, Kazahstan, Canada, Brazilia, China, Australia etc. De procesul migraţiilor ţine şi nomadismul. Nomadismul meridional vara turmele de vite sunt mânate spre nord, iar iarna - spre sud , răspândit pe larg la popoarele de după Cercul Polar de Nord; nomadism ui de deşert practicat în stepele imense din jurul deşertului şi, de asemenea, de la o fântână la alta în deşert ; nomadismul de munte vara animalele sunt mânate pe păşunile montane, iar iarna sunt aduse la poalele munţilor. Evaluare Migraţia populaţiei 1. Explică noţiunile: migraţie, imigraţie, emigraţie, bilanţ migratoriu, exod de intelecte, migraţie spontană, nomadism. Explică consecinţele migraţiilor din sec. Notează pe harta-contur regiunile şi statele unde este răspândit nomadismul. Repartiţia populaţiei pe regiuni. Populaţia este amplasată pe Glob neuniform. Populaţia este repartizată neuniform şi pe regiuni. Populaţia este amplasată pe Glob neuniform, ca urmare a interacţiunii complexe dintre numeroşi factori naturali şi umani. Dintre condiţiile naturale, care influenţează distribuirea populaţiei, o importanţă deosebită au condiţiile climatice. Acestea au jucat un rol esenţial la nivelul societăţii agrare când s-au format marile aglomeraţii umane din zonele favorabile agriculturii Asia Musonică - China de Est, India, de asemenea, Delta Nilului în Egipt, Mesopotamia. Asupra repartiţiei populaţiei pe Glob a avut influenţă şi relieful. Circa 80% din populaţia Pământului trăieşte pe teritorii cu înălţimea de până la 500 m de la nivelul mării vezi tabelul 19. Fluviile şi zonele de litoral au avut un rol mare în repartiţia populaţiei încă în perioada antică datorită resurselor de hrană şi ca mijloc de comunicaţie. Numeroase aglomeraţii au apărut în lungul fluviilor Gange, Chiang Jiang, Nil, Brahmaputra, Mecong etc. Tot în văile fluviilor s-au aflat şi cele mai fertile soluri, care au contribuit la dezvoltarea agriculturii. Un rol decisiv în formarea aglomeraţiilor umane în Europa şi S. XIX-XX, care au antrenat mari resurse umane. Mult mai importanţi în repartiţia populaţiei pe Glob sunt umani, mai ales în cadrul societăţii dezvoltate, când omuî se poate adapta cu succes şi la condiţiile naturale mai puţin favorabile - valorificarea bogăţiilor naturale în zonele arctice Canada, S. REPARTIŢIA POPULAŢIEI TERREI PE ZONE DE ALTITUDINE % Continentele Regiuni până la 200 m De la 200 până la 500 m De la 500 până la 1 000 m De la 1000 până la 2 000 m Regiuni mai sus de 2 000 m Europa 69 27 7 - - Asia 56 24 12 7 1 Africa 32 24 21 21 2 America de Nord 47 33 8 8 4 America de Sud 42 15 23 9 11 Australia şi Oceania 73 18 8 1 - Total mondial 56 24 12 7 1 GeollCap3. Cifrele de pe hartă indică: I - densitatea medie mai mare de 100 loc. Dinamica densităţii populaţiei pe Terra loc. Asupra densităţii populaţiei influenţează şi factorii demografici: sporul natural înalt sau scăzut, migraţiile, care contribuie în mod diferit la amplasarea populaţiei. Densitatea medie a populaţiei pe Glob constituie 52 loc. Dintre cele mai aglomerate arii de pe Glob se evidenţiază: Asia de Est China, Japonia, Republica Coreea cu peste 1,5 mlrd. Dintre toate statele lumii cu excepţia ţărilor mici, precum Monaco, Singa- pore etc. Evaluare o mare varietate de localităţi rurale şi forme de repartiţie a lor în funcţie de condiţiile naturale, nivelul şi carac- Olanda. O fermă modernă GeollCap3. Dinamica numărului populaţiei urbane pe regiuni mln. Predomină satele mari, cu un nivel redus de amenajare, lipsite de electricitate, de drumuri pavate, obiecte de menire social- culturală şi de asistenţă medicală etc. O amenajare modernă au localităţile rurale din regiunile cu economie agricolă de plantaţii Brazilia, Mexic. URBANIZAREA Oraşele reprezintă localităţi umane relativ mari, care concentrează un număr imens de populaţie, majoritatea căreia activează în diferite ramuri ale industriei şi în sfera serviciilor. Oraşele au apărut încă în antichitate în deltele râurilor Nil, Tigru, Eufrat, în Iudeea Antică, în India, China ca centre administrative, de comerţ, meşteşugăreşti, fortăreţe militare etc. Odată cu dezvoltarea capitalismului şi dezvoltarea industriei constructoare de maşini, a transporturilor şi a pieţei mondiale, multe oraşe au devenit noduri de transport şi centre mari comerciale. A crescut rolul lor ca centre administrative şi culturale. Oraşul contemporan îndeplineşte diverse funcţii: industrială, administrativă, ştiinţifică, culturală, de transport, comercială etc. Unele oraşe au fost construite special pentru a fi capitale. CLASIFICAREA ORAŞELOR DUPĂ NUMĂRUL DE LOCUITORI Oraşe mici Oraşe medii Oraşe mari Oraşe foarte mari Oraşe milionare 50 mii loc. Mai mari de 1 mln. Deseori acest proces iese de sub control şi nu poate fi dirijat de către stat. Urbanizarea în aceste ţări are loc, în cea mai mare parte, pe seama migraţiilor în masă de la sat la oraş. Suprapopularea localităţilor rurale, şomajul, condiţiile grele de trai fac ca milioane de oameni să migreze la oraş. Totodată, marea majoritate a oraşelor din ţările în curs de dezvoltare nu pot asigura cu locuinţe, cu locuri de muncă acest imens flux de populaţie. Ca rezultat, populaţia venită se instalează cu traiul în cocioabe la periferiile oraşelor, se încadrează în munca agricolă ori devine şomeră. Explozia urbană este determinată de creşterea populaţiei urbane în ritmuri de 4 ori mai mari decât cea rurală. Conform estimărilor, către anul 2025 se prevede o dublare a populaţiei urbane, care va constitui circa 5 miliarde de oameni. Populaţia urbană de pe Glob în prezent constituie 52%. Nivelul de urbanizare este înalt în ţările Americii Latine - 78%, unde acest proces a decurs rapid la sfârşitul sec. Nivelul de urbanizare în China este 49%, în India -31%. Cel mai scăzut indice de urbanizare printre ţările lumii îl au Burundi şi Uganda din Africa 10% şi, respectiv, 15% , şi Papua Noua Guinee din Asia 13%. Pentru etapa contemporană de urbanizare este caracteristică creşterea oraşelor mari cu o populaţie de peste 100 mii de locuitori. Printre acestea se remarcă oraşele milionare. Dintre cele circa 475 de oraşe, care au o populaţie mai mare de 1 mln. Cele mai mari aglomeraţii urbane din lume mln. Raportul dintre populaţia urbană şi cea rurală de pe Glob. State cu populaţia urbană în descreştere: R. Moldova -1,5%; Muntenegru - 0,8%; Ucraina - 0,7%; Georgia - 0,6%; Rusia - 0,5%; Letonia - 0,5%; Lituania - 0,4%; Polonia - 0,3%. PRINCIPALELE MEGALOPOLISURI DE PE TERRA 2011 Denumirea megalopolisului Ţara Aglomeraţiile componente Numărul de locuitori min. Tokaido Japonia Tokyo, Yokohama, Nagoya, Osaka, Kobe, Kyoto 65,0 Boswash S. Boston, New York, Philadel49,0 Boston - Washington phia, Baltimore, Washington Chicago - Pittsburgh Marile Lacuri S. Chicago, Detroit, Cleveland, Buffalo 59,0 Brazilian Brazilia Säo Paulo, Rio de Janeiro, Belo Horizonte 47,0 Californian San-San S. San Francisco, Los Angeles, San Diego 25,0 Englez Marea Britanie Londra, Birmingham, Liverpool 40,0 German Germania Rhein-Rhur, Rhein-Main, Rhein-Neckar etc. Oraşele situate aproape unul de altul deseori se contopesc şi formează aglomeraţii urbane cum sunt, de exemplu, aglomeraţiile Paris, Moscova, New York etc. Un fenomen caracteristic epocii actuale îl reprezintă formarea mega- lopolisurilor: în prezent pe Terra s-au constituit circa 30 de megalopolisuri analizează tabelul 25. Urbanizarea se deosebeşte nu numai după nivelul şi amploarea sa, dar şi după gradul de dezvoltare. In dezvoltarea sa urbanizarea trece prin mai multe etape analizează fig. In statele pentru care este caracteristică urbanizarea maturizată, în suburbii are loc înrădăcinarea modului de viaţă urban, proces numit suburbanizare. Treptat acest proces cuprinde localităţile rurale din jur. Această formă de urbanizare poartă denumirea de rurbanizare. Cel mai înalt nivel de urbanizare este în: Singapore -100%, Vatican -100%, Monaco - 100%, Hong Kong China - 100%, Kuwait - 98%, Belgia - 97%, Qatar - 96%, Islanda - 92%, Uruguay - 92%. URBANIZARE MATURIZATĂ Suburbanizarea, rurbanizarea - urbanizarea contemporană. Ponderea orăşenilor - peste 75%. URBANIZARE DEZVOLTATĂ Aglomeraţii urbane şi megalopolisuri, creşterea rapidă a oraşelor milionare. Ponderea populaţiei urbane - 50-75%. Ponderea populaţiei urbane - până la 50%. Oraşul Veneţia URBANIZAREA ŞI MEDIUL Concentrarea excesivă a populaţiei, industriei şi a reţelei de transporturi conduce la o utilizare intensivă a resurselor naturale. Mărirea ariei oraşului are loc pe seama micşorării suprafeţelor de terenuri agricole. Construcţia edificiilor şi a drumurilor are ca urmare modificarea reliefului; creşterea ritmului de aprovizionare cu apă a populaţiei şi industriei micşorează rezervele de apă şi dereglează regimul apelor naturale; eliminarea de către transporturi şi industrie a substanţelor nocive în mediu a devenit cauza poluării exagerate a aerului şi solurilor. Pentru oraşe este caracteristic un microclimat specific: edificiile cu multe etaje micşorează viteza vântului, ceea ce încetineşte schimbul de aer şi conduce la concentrarea poluanţilor nocivi; acumularea fumului şi a pulberilor în aer împiedică pătrunderea razelor solare, dăunând sănătăţii omului. Condiţiile de viaţă în oraşele mari creează probleme ecologice grave: poluarea apelor, acumularea deşeurilor, gunoiului etc. Descrie particularităţile aşezărilor rurale. Analizează evoluţia procesului de urbanizare, utilizând fig. Explică noţiunile: urbanizare, aglomeraţie urbană, megalopolis, explozie urbană, suburbanizare. Compară ritmurile de urbanizare în diferite regiuni aleTerrei, utilizând fig. Notează pe harta-contur principalele megalopolisuri cu aglomeraţiile componente, utilizând tabelul 25. Cea mai mare aglomeraţie urbană din Asia de Sud. Cea mai sudică aglomeraţie urbană. Oraş din componenţa megalopolisului Marilor Lacuri. Cea mai mare aglomeraţie din Africa. Aglomeraţie mare din Asia de Sud-Est. Cea mai mare aglomeraţie din Europa de Est. Oraş pe râul Dunăre. Capitala unui stat din Asia de Sud. Formarea sistemului economiei mondiale este un proces istoric de lungă durată, legat de dezvoltarea producţiei industriale şi agricole, transportului şi relaţiilor economice. Apariţia marilor imperii antice a pus începutul integrării mondiale. Epoca Marilor Descoperiri Geografice sec. Fiecărei etape îi corespunde o anumită structură a economiei. Inventarea şi folosirea pe scară largă a maşinii de tors, a războiului de ţesut, a maşinii cu aburi la sfârşitul sec. Astfel, revoluţia industrială din Anglia a marcat prima etapă în dezvoltarea economiei mondiale - etapa industrială, când în statele Europei, S. Baza economică a acestei etape au constituit-o extracţia cărbunelui, producţia de oţel, căile ferate. Dezvoltarea industrială, la sfârşitul sec. Descoperirea motorului cu ardere internă, a combustibilului lichid au favorizat dezvoltarea ramurii construcţiei de maşini construcţia de automobile, avioane, nave maritime. S-au perfecţionat mijloacele de transport şi comunicaţii. Toate aceste progrese au înlesnit la sfârşitul sec. Dezvoltarea acestor două tipuri de economie a decurs pe căi diferite. Astfel, la sfârşitul sec. O etapă nouă în dezvoltarea economiei mondiale, numită revoluţie ştiinţifico- tehnică R. Această revoluţie a marcat o îmbinare calitativ nouă a ştiinţei cu tehnica. Sunt alocate sume mari de bani în dezvoltarea ramurilor tehnologiilor de vârf, care Tabelul 26. STATELE CU STRUCTURA POSTINDUSTRIALĂ A ECONOMIEI MAI ACCENTUATĂ Statele Ponderea sferei serviciilor în P. Această etapă este cunoscută ca etapa revoluţiei ştiinţifico-tehnice. Revoluţia ştiinţifico-tehnică contemporană a contribuit la perfecţionarea maşinilor şi tehnologiilor industriale. Mecanizarea, automatizarea şi robotizarea producţiei, dezvoltarea multilaterală a ramurilor noi ale industriei chimice şi producerea în cantităţi mari a materiilor prime şi semifabricatelor artificiale, inventarea şi utilizarea maşinilor electronice de calcul, a roboţilor industriali au devenit procese curente în aplicarea progresului tehnic în domeniul industriei. Beneficiind de avantajele tehnicii înaintate, omul îşi creează un mediu de viaţă superior, ridică nivelul de dezvoltare a societăţii. Dezvoltarea industriei stimulează urbanizarea, intensificarea agriculturii, modernizarea transporturilor şi a sferei de deservire. De la mijlocul sec. Ca rezultat, etapa contemporană este numită etapa postindustrială. Economia mondială se deosebeşte şi după structura ramurală. Studierea structurii pe grupe de state şi pe ramuri a economiei mondiale ne oferă posibilitatea de a cunoaşte mai temeinic aspectele şi direcţiile principale de dezvoltare a societăţii umane la etapa contemporană. Secţie de îmbuteliere a laptelui DIVIZIUNEA GEOGRAFICĂ INTERNAŢIONALĂ A MUNCII Formele elementare de diviziune a muncii au luat naştere odată cu apariţia societăţii umane şi erau exprimate prin diviziunea muncii dintre membrii familiei, tribului. Pe măsura dezvoltării forţelor de producţie şi a societăţii, diviziunea muncii capătă un caracter social. Ea include, la această etapă, diviziunea muncii dintre diferite ramuri de activitate, dintre diferite unităţi de producţie şi chiar dintre diferiţi producători. O parte componentă a diviziunii sociale a muncii o constituie diviziunea teritorială geografică a muncii, care reprezintă procesul de specializare a unor teritorii în producerea anumitor mărfuri şi schimbul dintre ele cu mărfurile produse. Diviziunea geografică a muncii apare din cele mai vechi timpuri, însă o dezvoltare mai amplă capătă în perioada feudalismului. Forma supremă de diviziune geografică a muncii este diviziunea internaţională a muncii. Specializarea internaţională necesită mai multe condiţii: a ţara care participă în diviziunea internaţională a muncii trebuie să dispună de anumite condiţii prioritare, în comparaţie cu alte state, pentru producerea mărfurilor destinate schimbului resurse naturale bogate, resurse umane de muncă calificate, experienţă de producţie mai bogată etc. Aspectul economiei ţărilor lumii, la etapa contemporană, este determinat de specializarea internaţională. De obicei, producţia ramurilor de specializare se deosebeşte prin calitate înaltă, de aceea pe piaţa mondială cererea pentru această producţie este mare. De exemplu, Japonia ocupă locul doi în producţia de autoturisme a. Jumătate dintre ele sunt exportate în alte ţări. Prin urmare, construcţia de autoturisme este ramura de specializare internaţională a Japoniei. Afară de aceasta, Japonia se remarcă şi prin producţia de nave supertancuri , radiotehnică şi roboţi. Ţările din regiunea Golfului Persic au ca ramură de specializare internaţională extracţia şi exportul de petrol. Ramura de specializare internaţională a Canadei este producţia de cereale, revenindu-i locul trei în lume după volumul exportului. Gradul de încadrare a oricărui stat în diviziunea internaţională a muncii depinde, mai întâi de toate, de nivelul de dezvoltare a forţelor lui de producţie. De exemplu, Japonia ori S. Pe de altă parte, ţările slab dezvoltate din Asia, Africa şi America Latină au un k IlUti iiiJtâU A i GeollCap4. Laborator cu laser în ultimul timp creşte rolul progresului ştiinţifico- tehnic în diviziunea internaţională a muncii. Noile tehnologii slăbesc dependenţa omului de natură şi de repartiţia bunurilor naturale. Tehnologiile moderne de foraj al fundului maritim au dat posibilitate Norvegiei şi Marii Britanii să devină printre cei mai mari producători şi exportatori de petrol şi gaze naturale. Datorită revoluţiei în transport Japonia a putut să-şi creeze o bază metalurgică şi o industrie de construcţie a automobilelor puternică. Ele se specializează în ramurile producătoare de materie primă minerală sau agricolă, destinate pieţei ţărilor înalt dezvoltate. De exemplu, Zambia, R. Congo sunt mari exportatori numai de cupru, Sri Lanka - de ceai, Sudan - de bumbac, Guineea - de bauxite şi minereu de fier. Ţările înalt dezvoltate ocupă locurile principale în diviziunea contemporană a muncii, mai ales în elaborarea tehnologiilor de vârf, în dezvoltarea ramurilor prioritare ale industriei energetice, constructoare de maşini, chimice, care fabrică o varietate mare de produse de calitate înaltă. Ele livrează pe piaţa mondială mari cantităţi de mărfuri de larg consum, producţie de origine agricolă etc. Asupra procesului de integrare a unor ţări aparte în diviziunea internaţională a muncii influenţează mult factorii geografici. De exemplu, în sec. Un alt factor este prezenţa resurselor naturale bogate care poate stimula procesul de integrare în diviziunea internaţională a muncii, ca, de exemplu, ţările bogate în petrol din Orientul Apropiat. Totodată, trebuie menţionat faptul că factorii naturali servesc numai ca o condiţie primară în diviziunea internaţională a muncii. Rolul decisiv în acest proces revine condiţiilor social-economice. Diviziunea internaţională a muncii este un proces pozitiv şi inevitabil în condiţiile consolidării economiei mondiale. Ea este o condiţie obiectivă pentru internaţionalizarea vieţii economice a ţărilor. Diviziunea geografică internaţionaCă a muncii 1. Explică noţiunile: economie mondială, infrastructură, diviziune internaţională a muncii, ramură de specializare internaţională. Caracterizează etapele de dezvoltare a economiei mondiale. Ce schimbări s-au produs în structura economiei mondiale pe parcursul secolului al XX-lea? Explică structura ramurală a economiei mondiale. Distinge condiţiile necesare pentru specializarea internaţională a ţărilor. Compară deosebirile în specializarea internaţională a economiei statelor dezvoltate şi a celor în curs de dezvoltare. Argumentează rolul factorilor geografici asupra procesului de integrare a statelor în diviziunea internaţională a muncii. Ce rol joacă progresul ştiinţifico-tehnic în diviziunea internaţională a muncii? Z 1 Caracterizare generate Agricultura are rol primordial în dezvoltarea economiei, asigură securitatea alimentară a populaţiei Globului, asigură cu materii prime o serie de ramuri ale industriei, păstrează echilibrul ecologic şi geografic în natură, participă cu produsele sale într-o mare măsură în cadrul comerţului mondial. Agricultura este una dintre primele activităţi economice din istoria dezvoltării societăţii umane. Şi în prezent în multe ţări ale lumii continuă să rămână principala ramură a economiei şi sferă de activitate a populaţiei. Agricultura este cea mai răspândită ramură a producţiei materiale şi, spre deosebire de industrie, se practică pe spaţii întinse. Agricultura cuprinde cultura plantelor fitotehnia şi creşterea animalelor zootehnia analizează schema 5. Tot activitate agricolă se consideră şi piscicultura, cultura stridiilor, a perlelor şi cultura unor alge. COMPONENŢA RAMURALĂ A AGRICULTURII Agricultura furnizează produse vegetale şi animaliere, care sunt folosite ca materie primă în unele ramuri industriale, şi asigură necesităţile populaţiei în produse alimentare de bază. Factorii naturali favorizează sau frânează dezvoltarea agriculturii. Dintre aceştia mai importanţi simt: solul, relieful, clima, hidrografia. Dintre marile regiuni geografice, mai bine asigurate cu soluri fertile, prielnice agriculturii, sunt Europa, America Centrală şi America de Nord. O bună parte din solurile de pe Glob sunt afectate de secetă. O calitate redusă GeollCap4. Cele mai mari peisaje agricole mondiale. Factorii tehnico- economici includ: mecanizarea, chimizarea, aplicarea irigaţiilor, selecţionarea noilor soiuri de culturi şi rase de animale. Fondul funciar include: terenuri agricole - 35,8%, din ele terenuri arabile şi culturi permanente -11%, păşuni şi fâneţe - 24,8%; păduri - 29,7%; alte terenuri - 34,5%. Alte regiuni geografice au soluri sărace în minerale Asia de Sud-Est, America de Sud sau slab evaluate Asia de Nord şi Centrală, Asia de Sud , care influenţează în mod diferenţiat asupra productivităţii agriculturii. Relieful influenţează, de asemenea, foarte mult asupra repartiţiei agriculturii. Cerealele se cultivă mai mult pe câmpii, viţa-de-vie, pomii fructiferi preferă zonele de pantă, iar plantaţiile de ceai - colinele premontane cu expoziţie sudică. Există zone unde condiţiile de dezvoltare ale plantelor, de creştere ale animalelor şi cele de viaţă ale oamenilor sunt foarte aspre din cauza temperaturilor joase, cum sunt regiunile circumpolare şi platourile înalte. Ele constituie 76 din suprafaţa uscatului. Aproximativ aceeaşi suprafaţă ocupă şi deşerturile, în care, de asemenea, este limitată activitatea agricolă normală. Factorii tehnici şi social-economici au un rol important în creşterea producţiei agricole. Practicarea unei agriculturi intensive constituie o cale sigură, eficientă pentru creşterea considerabilă a producţiei agricole. Factorii tehnici sunt în strânsă dependenţă de nivelul dezvoltării economice a diferitor ţări, de structura socială a acestora, rezultate în urma dezvoltării istorice a popoarelor. Pe plan mondial există mari disproporţii în dotarea tehnică a agriculturii şi în folosirea metodelor agrozootehnice înaintate. Schimbări importante s-au produc în relaţiile agrare în ţările postsociali- ste din Europa şi din C. Congo - 55,0; Myanmar - 40,9; Laos - 39,2. Ţări cu cel mai mic P. Aici se practică o agricultură de monocultură, a cărei producţie este destinată exportului cafea, cacao, banane, bumbac, citrice. Agricultura este controlată şi dirijată de marile monopoluri. Explică importanţa agriculturii în economia mondială. Explică factorii ce determină dezvoltarea şi repartizarea agriculturii pe Terra. Argumentează relaţiile de producţie a agriculturii cu alte ramuri, completând tabelul. Ramuri ce asigură agricultura cu diferite produse Ramuri asigurate cu materie primă de la agricultură 4. Compară agricultura modernă cu cea tradiţională. Culturile agricole constituie o sursă esenţială de hrană a umanităţii, masa organică a unora din ele prezintă o bază furajeră însemnată pentru creşterea animalelor şi sursă de materii prime pentru industrie. Cultura plantelor este dezvoltată practic în toate zonele naturale ale lumii, în afară de zona tundrei şi deşerturilor arctice. Cultura cerealelor constituie baza agriculturii mondiale. Ei îi revine circa lh din totalul suprafeţelor însămânţate. Producţia mondială de cereale-boabe în anul 2011 a depăşit 2,4 mlrd. Cele trei cereale de bază grâul, porumbul, orezul până nu demult deţineau ponderi relativ egale în producţia de cereale-boabe, astăzi însă, producţia de porumb a depăşit producţia de grâu şi orez vezifig. Grâul se cultivă în toate regiunile populate ale Terrei, dar mai mult în Emisfera de Nord, unde se evidenţiază Asia, urmată de Europa, apoi de America de Nord. Grâul este cultivat în 70 de ţări ale lumii. Principalele ţări producătoare de grâu sunt: China, India, S. Mari producători sunt, de asemenea, Rusia, Franţa, Canada, Germania, Pakistan, Australia vezi tabelul 28. Cultura porumbului deţine o pondere însemnată în ţările din America de Nord şi America de Sud, cărora le revine peste 50% din producţia mondială, în ţările Asiei - circa 20%, în cele ale Europei - 15%. Cei mai mari producători de porumb sunt S. Boabele de orez sunt produsul alimentar de bază pentru o jumătate din populaţia Globului. Cultura orezului are o răspândire largă în regiunile mu- sonice. Principalele regiuni mondiale de cultivare a grâului. Culturile tehnice se clasifică în câteva grupe: plantele textile, zaharoase, oleaginoase, etero-oleaginoase, narcotice. Printre culturile textile, cea mai mare extindere şi importanţă o are bumbacul, cunoscut încă la fenicieni şi arabi. El a început să fie folosit pe larg în sec. Se cultivă, mai ales, în regiunile calde şi semiaride din ţările mediteraneene şi tropicale. Cei mai mari producători mondiali de bumbac sunt China, S. O altă plantă textilă importantă este iuta. După bumbac, ea este planta textilă cea mai solicitată pe piaţa mondială. Trei state - India, Bangladesh şi China asigură peste Tabelul 28. PRINCIPALII PRODUCĂTORI MONDIALI DE GRÂU 2011 Ţara Producţia, mln. PRINCIPALII PRODUCĂTORI MONDIALI DE PORUMB 2011 Ţara Producţia, mln. Africa de Sud 12,0 1,4 Ucraina 23,0 2,6 Total mondial 870,0 100,00 GeollCap4. Principalele regiuni mondiale de cultivare a bumbacului, inului, cauciucului natural. State cu cele mai mari terenuri irigate mii km2 : India - 558; China - 546; S. Structura suprafeţelor cultivate cu cereale. Producători însemnaţi sunt Thailanda, Vietnam şi Brazilia. Cultură textilă importantă este şi inul, cultivat atât pentru fibre, cât şi pentru obţinerea seminţelor din care se extrage ulei. El preferă clima umedă şi nu este pretenţios faţă de căldură. Inul pentru fibre este cultivat pe suprafeţe mari în Rusia, Belarus, Lituania, Letonia, Estonia, Franţa, Polonia, România etc. Culturile zaharoase sunt reprezentate prin trestia de zahăr şi sfecla de zahăr. Sfecla de zahăr, cultură a zonei temperate, se cultivă, cu precădere, în Europa, unde se obţin peste 50% din producţia mondială de rădăcini analizează tabelul 31. Trestia de zahăr, cultură a zonei tropicale, ocupă mari suprafeţe în America Latină 50% din suprafaţa totală , în Asia 40%. Cei mai mari producători de trestie de zahăr sunt Brazilia, India, China etc. Plantele oleaginoase sunt numeroase, dintre ele principale fiind floarea-soarelui, soia, arahidele, măslinul, palmierul de ulei, arborele de cocos. Unele produse ale acestor plante - măslinele şi uleiul de măsline, uleiul de palmier şi de cocos, arahidele etc. PRINCIPALII PRODUCĂTORI MONDIALI DE OREZ 2011 Ţara Producţia, mln. Principalele regiuni mondiale de cultivare a orezului. Mirodeniile tropicale piperul, scorţişoara, cuişoarele, nucşoarele, vanilia etc. Madagascarul deţine 80% din producţia mondială de vanilie. Floarea-soarelui este cultivată în zona temperată şi are o răspândire mai largă în Argentina, Rusia, Ucraina, Franţa, China, S. Soia s-a extins foarte mult în ultimii ani, îndeosebi în S. Uleiul de măsline se obţine, cu precădere, în Italia, Spania, Grecia, Siria, Tunisia, Portugalia, Maroc, S. Palmierul de cocos este răspândit în Asia de Sud-Est, Oceania şi Africa, iar arahidele - în China, India, S. Cultura palmierului de ulei este concentrată, preponderent, în Africa de Vest 70% din uleiul de palmier , unde se evidenţiază Angola, R. PRINCIPALII PRODUCĂTORI MONDIALI DE SFECLĂ DE ZAHĂR 2012 Ţara Producţia, mln. PRINCIPALII PRODUCĂTORI MONDIALI DE TRESTIE DE ZAHĂR 2012 Ţara Producţia, mln. Principalele regiuni mondiale de cultivare a sfeclei de zahăr şi a trestiei de zahăr. Pomicultura cuprinde un şir de pomi fructiferi din zona temperată meri, peri, pruni, caişi, vişini etc. Pomicultura din zona temperată este pe larg răspândită în Franţa, Ungaria, România, Bulgaria, Italia, Republica Moldova, S. Dintre culturile citrice se evidenţiază portocalul, a cărui producţie este concentrată în S. Mari producători de lămâi sunt Mexic, Argentina, Spania, India, S. Bananierul creşte în zonele tropicale. Plantaţii şi producţii considerabile deţin ţările din America Latină Brazilia, Ecuador, Honduras, Costa-Rica , din Asia de Sud, Est şi Sud-Est India, China, Thailanda, Indonezia, Filipine. Curmalul, o varietate a palmierului, cu înălţimea de 15- 20 m, este arborele specific al oazelor. Ţări cu mari producţii de curmale sunt Irak, Egipt, Iran, Algeria, Arabia Saudită. Ananasul, cultivat pe plantaţii în ţările tropicale, este originar din Brazilia. Cea mai mare producţie se obţine în Thailanda, Mexic, Brazilia, Filipine, China, India, Malaysia. Arborele de cacao se cultivă intens în Africa Ecuatorială, în Côte d'Ivoire, Ghana, Nigeria, Camerun, de asemenea, în Indonezia, India, Brazilia, Columbia, Malaysia etc. Arborele de cafea se cultivă în America Latină: în Brazilia, Columbia, Mexic, Guatemala. El este răspândit şi în Africa de Est: în Etiopia patria cafelei , Uganda şi în Africa de Vest Ghana, China. Recoltarea ceaiului Nigeria, Côte d Tvoire , de asemenea, în India, China etc. Principalii producători de tutun mii tone sunt: China-3 006; Brazilia - 781; India - 756; S. Principalii producători de cartofi sunt: China, Rusia, India, S. Congo - 20; Bosnia şi Herţegovina - 30. Ponderea principalelor state în producţia mondială de banane 2012. Datorită caracterului industrial al creşterii bovinelor S. Sunt pe larg răspândite vacile de lapte olandeze, elveţiene şi daneze, vitele de carne engleze etc. După producţia de lapte pe an la un locuitor se evidenţiază Noua Zeelandă 3000 litri , Irlanda 1600 litri , Danemarca 1000 litri şi Lituania 800 litri. Creşterea porcinelor are o largă răspândire în ţările mari producătoare de cereale şi mai ales de porumb. Ca hrană pentru creşterea porcinelor se folosesc deşeurile de la prelucrarea sfeclei de zahăr, a seminţelor de floarea-soarelui, soia, arahidelor. Primele locuri după şeptelul de porcine mln. Creşterea ovinelor este răspândită în ţările care dispun de mari suprafeţe de păşuni şi fâneţe. Efective mai numeroase de ovine deţin China, Australia, India, Iran, Noua Zeelandă. Avicultura a devenit o subramură importantă, mai ales începând cu a doua jumătate a sec. Toate ţările înalt dezvoltate dispun în prezent de mari complexe de creştere a păsărilor, de staţii de incubaţie specializate şi de fabrici de producere a nutreţurilor concentrate. Mari producători de carne de pasăre şi ouă sunt S. Pe plan mondial se practică şi unele activităţi cu caracter rural, îndeosebi sericicultura,răspândită pe larg în China, Japonia, India, Uzbekistan, Tadjikistan, şi apicultura, dezvoltată în China, S. La începutul anilor £70 ai sec. Criza energetică a marcat şi o nouă etapă în dezvoltarea economiei mondiale în ansamblu, precum şi a industriei energetice în particular. Petrolul a devenit unul dintre cele mai importante tipuri de combustibil în economia mondială. El constituie, în acelaşi timp, o importantă materie primă pentru industria chimică. Petrolul este transportat îndeosebi pe cale maritimă cu nave-tancuri petroliere. Dinamica producţiei mondiale de gaze naturale mlrd. Circa 65% din resursele mondiale de petrol sunt concentrate în ţările în curs de dezvoltare. Aceste ţări se înscriu şi printre principalii producători de petrol vezi tabelul Industria de prelucrare a petrolului a avansat esenţial mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Mari rafinării funcţionează în S. INDUSTRIA GAZELOR NATURALE în prezent gazele naturale constituie 27% din balanţa energetică a ţărilor înalt dezvoltate. Cele mai mari zăcăminte se află în Rusia 26% , Orientul Apropiat şi Mijlociu 15%. Zăcăminte bogate sunt concentrate în Europa Occidentală Olanda, regiunea de şelf a Mării Nordului, care aparţine Marii GeollCap4. Britanii şi Norvegiei , de asemenea, în România Transilvania , Africa de Nord Algeria , America Latină Venezuela, Mexic , S. Principalii producători de gaze naturale sunt Rusia şi S. Ceilalţi producători Canada, Marea Britanie, Algeria, Olanda, Iran, Indonezia, România etc. Africa de Sud 3,6 Kazahstan 1,5 Polonia 1,4 Germania 1,1 în ultimul timp au fost construite conducte subacvatice de gaz din Africa de Nord Algeria spre sudul Italiei şi al Franţei şi din Algeria spre Spania prin Strâmtoarea Gibraltar. Este proiectată o conductă din Nigeria, prin Deşertul Sahara şi Marea Mediterană, spre Europa Occidentală. Conducte subacvatice de gaz există, de asemenea, în Marea Britanie, Norvegia, Germania pe şelful Mării Nordului , Mexic, S. Astfel este transportat, bunăoară, gazul din Africa de Nord şi Orientul Apropiat spre Japonia, Franţa, Germania. Acest mijloc de transportare a gazului lichefiat este costisitor, întrucât necesită prezenţa unor staţiuni speciale de lichefiere în ţările exportatoare şi de regazificare în ţările importatoare , totodată implică mari pierderi de gaze circa V4 din cantitate. Cifrele de pe hartă indică: I - extracţia de cărbune, mln. Extracţia de cărbune în principalele ţări producătoare. Structura producţiei mondiale de energie electrică 2011. Cei mai mari exportatori de cărbune sunt: S. Primul tip de centrală electrică din lume a fost hidrocentrala Lancey Franţa , construită în a. Zăcămintele de cărbune sunt pe larg răspândite în mai multe ţări, mai ales în cele din Emisfera de Nord. Rezerve importante de cărbune au, de asemenea, Germania, Marea Britanie, Polonia, India, Australia, Republica Africa de Sud, Canada etc. Principala regiune de extracţie a cărbunilor din S. A doua bază carboniferă este cea din bazinul de mijloc al fluviului Mississippi, a treia bază cuprinde regiunile din vest statele Wioming, Colorado, Utah, Dakota de Nord. Comerţul mondial cu cărbune şi transportarea lui la depărtări mari sunt favorizate de progresul tehnic în transportul maritim - construcţia unor nave specializate de mare capacitate ating deseori sute de mii de tone. INDUSTRIA ENERGIEI ELECTRICE Energia electrică are o importanţă vitală pentru dezvoltarea economico-so- cială a lumii contemporane, consumul de energie electrică fiind indispensabil tuturor sectoarelor de activitate. Utilizarea largă a tehnologiilor moderne mecanizarea, automatizarea proceselor de producţie, robotizarea etc. Termocentralele folosesc pentru producerea energiei electrice combustibili fosili: cărbuni, petrol, gaze naturale, şisturi bituminoase, turbă. Acest tip de centrale prezintă avantaj prin faptul că pot fi construite într-un timp relativ INDUSTRIA CARBONIFERĂ GeollCap4. Cea mai mare parte din energia electrică produsă în lume revine termocentralelor vezifig. Cel mai răspândit tip de termocentrale sunt cele care funcţionează pe baza turbinelor cu aburi, folosind o mare cantitate de combustibil şi apă potabilă. De regulă, aceste centrale electrice sunt amplasate de-a lungul râurilor navigabile, surse importante de apa industrială, dar şi căi de transportare a combustibilului. Se cunosc adevărate grupuri liniare de termocentrale de-a lungul râurilor Rhin, Odra, Ohio etc. După modul de amplasare, termocentralele se clasifică în două categorii: construite în apropierea bazei de combustibil folosesc combustibil ce nu e raţional să fie transportat la depărtări mari - deşeuri lemnoase, turbă, şisturi bituminoase, lignit şi cele construite în apropiere de consumator funcţionează pe baza combustibilului de calitate - gaze naturale, păcură, cărbune superior. Hidrocentralele necesită mari investiţii pentru construcţie, se construiesc un timp mai îndelungat, dar exploatarea lor este cu mult mai ieftină. Factorul principal în amplasarea hidrocentralelor este prezenţa fluviilor cu debit mare. Totuşi, hidrocentralele au dezavantajul fluctuaţiei producţiei în funcţie de variaţiile de debit al râurilor. Datorită cheltuielilor reduse de exploatare, energia electrică produsă la hidrocentrale este de 3-4 ori mai ieftină decât cea produsă la termocentrale. Centralele hidroelectrice au un rol tot mai important în industria electro- energetică mondială. Cantităţi enorme de energie electrică la astfel de centrale se produc în Canada, Brazilia, S. Perspective mari în construcţia de hidrocentrale au ţările în curs de dezvoltare, care dispun de 65% din resursele hidraulice mondiale şi unde acestea sunt încă foarte slab utilizate Africa, America Latină. Actualmente centralele nudearoelectrice CNE reprezintă cea mai avansată formă de obţinere a energiei electrice, în plus, produc energie electrică cu 60% mai ieftină decât termocentralele. Centralele nudearoelectrice folosesc drept surse energetice metalele radioactive. Ca urmare, în a. Centrală mareomotrică în estuarul râului Ranсe Ca factori de amplasare a centralelor nuclearoelectrice serveşte prezenţa consumatorului care necesită volume mari de energie electrică când aici lipsesc alte surse de energie. Totodată, CNE sunt mari consumatori de apă potabilă necesară pentru răcirea reactoarelor. CNE necesită măsuri costisitoare de securitate, legate de depozitarea deşeurilor radioactive. Catastrofa de la CNE Cernobâl Ucraina din anul 1986 şi cea de la Fucushima Japonia din anul 2011 au schimbat esenţial atitudinea opiniei publice faţă de realizarea noilor proiecte de exploatare a CNE existente. Urmările catactrofelor au moderat ritmurile de dezvoltare a energeticii nucleare. Prima centrală nuclearoelectrică a fost construită în 1954 în Rusia or. Cele mai mari CNE sunt: Fucushima - 8,2 mln. Tot mai mult în lume iau amploare sursele ecologice pure de energie, aşa- numitele surse netradiţionale de energie. Lideri în producţia mondială a energiei solare sunt: Germania - 34,1%; Italia - 16,9%; Spania - 16,4%; Japonia - 8,1% şi China - 4,5%. Dintre zonele deosebit de bogate în energie geotermică, unde apele fierbinţi sunt aproape de suprafaţă, se remarcă aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului. Prima centrală geotermică din lume a fost construită în 1897 în Italia. Astăzi astfel de centrale funcţionează în S. Principalele capacităţi energetice mareomotrice funcţionează în Fran- 22504 ţa, Canada, Marea Britanie, Rusia, S. PRINCIPALII PRODUCĂTORI DE ENERGIE ELECTRICĂ 2012 1938 1960 1980 19871996 2000 2005 2012 Fig. Evoluţia producţiei mondiale de energie electrică mlrd. Coreea 522 2,3 GeollCap4. Explică rolul industriei în economia mondială. Analizează schema 6 şi explică componenţa ramurală a industriei mondiale. Enumeră ramurile tehnologiilor de vârf. Argumentează importanţa industriei energetice în economia mondială la etapa contemporană. Care au fost schimbările principale în balanţa energetică din sec. Explică de ce petrolul a devenit una dintre cele mai importante mărfuri în comerţul mondial. Notează pe harta-contur principalii producători de petrol, gaze naturale, cărbuni, energie electrică câte 5 state. Argumentează de ce în Europa de Vest este mai convenabil de a folosi cărbune din Australia şi Republica Africa de Sud, petrol din Orientul Apropiat şi Rusia decât combustibil local. Tipurile de centrale electrice Ponderea în producţia mondială de energie Exemple de centrale electrice Principalii producători 1. Identifică avantajele şi dezavantajele centralelor nucleare. Scrie un eseu despre una din sursele netradiţionale de energie. La aceste rezerve se adaugă concreţiunile feromanganice ale Oceanului Planetar, evaluate la 250 mlrd. Industria metalurgică este compusă din două ramuri - siderurgia metalurgia feroaselor şi metalurgia neferoaselor. Metalurgia feroaselor şi cea a neferoaselor au un rol dominant în industria mondială. Ele asigură cu metale industria constructoare de maşini, industria construcţiilor, transporturile etc. INDUSTRIA SIDERURGICĂ în pofida tendinţei de substituire a metalelor feroase cu diverse materiale, oţelul rămâne principalul material constructiv pentru industria constructoare de maşini. Baza de materie primă a industriei siderurgice este foarte variată. Minereului de fier îi revine 90% din materia primă utilizată în acest scop. Principalele state producătoare de minereu de fier sunt China, Brazilia, Australia, India, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Canada, Suedia, Liberia, Venezuela, Mauritania, S. Pe lângă minereul de fier, în producerea metalelor feroase sunt utilizate în calitate de materii prime minereurile feroase aliate de mangan, crom şi metalele aliate - vanadiul, molibdenul, wolframul etc. Utilizarea acestor materii prime permite de a obţine oţel de calitate specială şi superioară. Mari producători de minereu de mangan sunt Ucraina, Republica Africa de Sud, Australia, Gabon, India, Brazilia; de crom - R. Aceste state sunt principalii exportatori de materii prime mai ales în ţările Europei, în S. Industria siderurgică consumă mari cantităţi de cărbune cocsificabil, diverse materiale refractare, calcaruri, apă. Obţinerea şi producerea fierului este cunoscută în istoria civilizaţiei din cele mai vechi timpuri, însă întreprinderile industriale mari apar după revoluţia industrială din Anglia. O mare amploare capătă siderurgia mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe parcursul acestei etape s-au înregistrat ritmuri sporite în producerea de metal până la criza energetică din 1973-1975 şi mai lente după anul 1975. Aceasta se explică prin elaborarea unor Tabelul 36. REPARTIŢIA REZERVELOR DE MINEREU DE FIER PE REGIUNI Regiunile Rezerve mlrd. Cei mai mari importatori de minereu de fier sunt: Japonia, China, Republica Coreea, Franţa, Marea Britanie, Italia, S. Cele mai mari regiuni metalurgice din lume sunt: Ruhr, Ural, Appalaşi, Donbas, litoralul Pacificului în Japonia. Cifrele de pe hartă indică: I - extracţia de minereu de fier, mln. Totodată, în unele ramuri oţelul este înlocuit tot mai insistent cu mase plastice, ceramică industrială, aluminiu. Cea mai mare cantitate din producţia mondială de oţel revine ţărilor înalt GeollCap4. Topirea oţelului în principalele ţări producătoare. Principalii producători de metale feroase sunt: China, Japonia, S. Coreea, Germania, Ucraina, Brazilia etc. Industria siderurgică a fost puternic influenţată de R. Au fost elaborate şi aplicate în producţie tehnologii noi electrometalurgia, producerea oţelului de calitate prin metoda de convertizoare, folosirea pe scară largă în procesul de producţie a electronicii şi roboţilor industriali etc. Deoarece industria siderurgică se referă la ramurile ce poluează intens mediul geografic, ea este tot mai mult strămutată din ţările înalt dezvoltate Japonia, S. Deja au devenit mari producători de metale feroase Brazilia, India, Venezuela etc. Metalele neferoase sunt utilizate pe larg în dezvoltarea subramurilor moderne ale industriei constructoare de maşini - electrotehnica, producerea roboţilor industriali, radiotehnica, industria aeronautică, mecanica de precizie etc. Metalele radioactive sunt utilizate în energetica nucleară. PRINCIPALELE ŢĂRI PRODUCĂTOARE Tabelul. PRINCIPALII PRODUCĂTORI DE OŢEL, mlii. Dinamica producţiei mondiale de fontă şi feroaliaje, de oţel mln. Producţii mari de uraniu obţin ţările din C. Rusia, Uzbekistan, Kazahstan, Ucraina , Franţa, China. Ţări cu bogate şi variate resurse de metale neferoase sunt: S. Metal nativ aur Metalurgia neferoa- Tabelul 39. Pentru producerea unei tone de metal adesea e necesar de a prelucra sute şi mii de tone de minereu. Afară de aceasta, rezervele de metale neferoase în scoarţa terestră sunt mult mai limitate decât cele de minereu de fier. Iată de ce producţia metalelor neferoase cupru, plumb, zinc, staniu este amplasată lângă baza de materie primă. Producţia mondială de metale neferoase constituie circa 75 mln. Producţia mondială de aluminiu a crescut foarte mult, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Materia primă pentru producerea aluminiului sunt bauxitele, care există în cantităţi mari în Africa de Vest, Australia, în ţările din America Centrală, Europa de Sud etc. Aluminiul poate fi produs şi din argilă. Uzinele de producere a aluminiului, din cauza consumului mare de energie electrică 18 mii kW - 11 , sunt situate în apropierea hidrocentralelor sau a termocentralelor care funcţionează în baza combustibilului ieftin. Spre exemplu, Norvegia, care nu dispune de rezerve de bauxită, în schimb posedă resurse hidraulice însemnate, realizează circa 4% din producţia mondială de aluminiu. După argint, cuprul conduce cel mai bine electricitatea, fapt pentru care este utilizat pe larg în industria electrotehnică. Cele mai importante zăcăminte de cupru sunt situate în Munţii Anzi Chile, Peru , în Africa Centrală şi de Sud Zambia, R. Ca factori de amplasare a întreprinderilor de producere a cuprului sunt: a apropierea de baza de materie primă b apropierea de surse de energie electrică, întrucât producţia de cupru rafinat necesită cantităţi mari de energie electrică. PRINCIPALII PRODUCĂTORI MONDIALI DE BAUXITĂ Şl ALUMINIU 2011 Ţara Producţia de bauxită mln. PRINCIPALII PRODUCĂTORI MONDIALI DE MINEREU DE CUPRU Şl CUPRU RAFINAT 2010 Ţara Producţia de minereu de cupru mii t Ţara Producţia de cupru rafinat mii tone Chile 5420 China 4 650 Peru 1 220 Chile 3 244 S. State cu cele mai mari rezerve de aur: R. Africa de Sud - 38%; S. Ponderea unor state în producţia mondială de metale nobile 2011. Principalele rezerve de plumb şi zinc sunt situate în: Australia, China, S. Mari producători ai acestor metale, pe baza concentratelor importate, sunt Japonia, Germania, Italia, Marea Britanie. Principalele rezerve mondiale, extracţia şi producerea staniului cositorului se află, mai ales, în Asia de Sud-Est în China, Thailanda, Myanmar, Malaysia şi Indonezia, cărora le revine circa 65% din producţia mondială , în America de Sud se remarcă Peru 12,2% , apoi Brazilia 11,6% , Bolivia cu exploatări în zonele andine, la peste 4 000 m altitudine. Resurse importante de staniu are şi Australia. Exploatări de staniu mai sunt în Rusia, Portugalia, Marea Britanie, Spania, Namibia, Ruwanda, Zimbabwe, Republica Africa de Sud. Potenţialul economic şi financiar al statelor este apreciat după rezervele de aur, pe care le deţin băncile acestora. Evaluare Industria metalurgică 1. Enumeră ramurile industriei metalurgice. Care dintre ele se dezvoltă cu ritmuri mai înalte şi de ce? Distinge componentele bazei de materie primă pentru industria siderurgică. Identifică pe hartă principalele ţări exportatoare de materii prime siderurgice. Explică factorii de amplasare a industriei siderurgice. Ce cauze au influenţat asupra scăderii ritmurilor de producţie a metalelor feroase în ultimele decenii? Ce schimbări importante s-au produs în amplasarea industriei siderurgice în ultimele decenii? Compară ţările producătoare de aluminiu cu cele deţinătoare de bauxită. Explică producţia mare de aluminiu a ţărilor deficitare în bauxită. Explică factorii de amplasare a industriei cuprului şi aluminiului. Plumb şi zinc Bauxită Minereu de cupru GeollCap4. A apărut cu 200 de ani în urmă în timpul revoluţiei industriale din Anglia. Astăzi, în această ramură sunt incadraţi peste 80 mln. După nivelul de dezvoltare a industriei constructoare de maşini se apreciază nivelul dezvoltării ţării. Industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor este una dintre cele mai importante ramuri ale industriei mondiale. Volumul şi structura producţiei ei constituie un indice de bază în evaluarea potenţialului industrial al unei ţări. Mijloacele de producţie realizate de industria constructoare de maşini favorizează mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie şi contribuie la creşterea productivităţii muncii. Ca ramură de bază a industriei grele, industria constructoare de maşini are un rol decisiv pentru toate ramurile economiei mondiale, toate sferele de activitate şi contribuie la modificarea esenţială a structurii economiilor statelor lumii. Schema 9 Principalele ţări înalt dezvoltate, de asemenea, Rusia şi China, au prezente în structura industriei constructoare de maşini practic toate ramurile menţionate mai sus. Ţările dezvoltate din Europa, precum şi cele recent industrializate Republica Coreea, Singapore, Hong Kong, Taiwan , au o specializare mai îngustă în această ramură, din care cauză ies pe piaţa mondială cu o varietate de producţie mai redusă. Aici este prezentă mai mult industria de prelucrare a metalelor, care include ateliere de reparaţie şi de deservire a mijloacelor de transport, a utilajelor industriei extractive, a inventarului agricol, precum şi producţia de unelte simple şi de obiecte de uz casnic, de asemenea, industria de asamblare. Uzinele de asamblare primesc piese din S. Uzină constructoare de automobile constructoare de maşini a atins un nivel înalt. Statele în curs de dezvoltare produc în prezent V10 din producţia mondială a industriei constructoare de maşini. Baza de materii prime este formată din produsele finite ale industriei metalurgice: oţel, fontă, laminate, aluminiu, cupru, plumb, zinc etc. La acestea se mai adaugă şi alte materiale - metale preţioase şi rare, lemn, cauciuc, mase plastice, piele artificială etc. Factorii de amplasare a subramurilor şi a tipurilor de producţie a industriei constructoare de maşini sunt: a apropierea de baza de materie primă. Dintre ramurile, care consumă cantităţi mari de metal, se evidenţiază, în primul rând, industria utilajelor industriale, care include fabricarea utilajului minier, de extragere şi de prelucrare a petrolului, a utilajului siderurgic, textil, a maşinilor-unelte etc. Aceste tipuri de producţii sunt amplasate în apropiere de bazele metalurgice: Regiunea Marilor Lacuri şi nord-estul S. O ramură importantă a industriei constructoare de maşini, orientată spre consumator, este industria utilajului agricol. Repartiţia celor mai importante uzine producătoare de utilaj agricol este strâns legată de distribuţia terenului arabil. De exemplu, în Rusia cele mai mari uzine de tractoare, combine şi inventar agricol sunt localizate de-a lungul zonei de cultivare a cerealelor Rostov-pe-Don, Volgograd, Saratov, Celeabinsk, Omsk, Krasnoiarsk. Subramurile industriei mijloacelor de transport sunt bine prezentate în ţările dezvoltate, fiind amplasate în funcţie de diferiţi factori. Localizarea industriei de automobile este foarte largă şi orientată, în primul rând, spre piaţă şi spre resursele umane de muncă şi mai puţin în apropiere de semifabricate, deşi această subramură consumă cantităţi mari de sticîă rezistentă la şoc, cauciuc sintetic, oţeluri şi laminate speciale de aluminiu, etc. Ponderea principalelor state în producţia mondială de autoturisme. PRINCIPALII PRODUCĂTORI DE AUTOVEHICULE 2011 Producţia de autoturisme mln. Industria de automobile este una dintre cele mai înalt monopolizate. Printre cele mai mari centre constructoare de automobile se remarcă: Detroit, New York S. Automobilele sunt principala marfă a comerţului mondial. Circa 40% din producţia totală este destinată exportului. Cei mai mari exportatori sunt Japonia, Germania, S. Mari centre de construcţii navale sunt: Yokohama, Osaka, Kobe, Seul, Marsilia, Shanghai, New Orlean, Genova, Hamburg. Industria aeronautică este una dintre subramurile cele mai moderne ale industriei constructoare de maşini, dar şi una dintre cele mai pretenţioase. Piaţa de desfacere a producţiei este relativ restrânsă, deoarece preţul avioanelor este ridicat şi chiar cele mai mari companii de navigaţie nu procură mai mult de câteva avioane pe an, în timp ce construirea unui anumit tip de avion nu este rentabilă dacă nu se produc minimum câteva sute de exemplare. Industria aeronautică include producţia de avioane, elicoptere, rachete, aparate cosmice şi este concentrată, practic, în ţările înalt dezvoltate, orientându-se în amplasarea sa spre resurse umane de muncă înalt calificată, în regiunile cu condiţii climatice favorabile şi spaţii largi pentru poligoanele de experimentare. Cei mai mari producători de avioane sunt S. Avioane mai produc Suedia, Spania, Olanda, Polonia, Canada, Japonia, Australia, Israel, România. La amplasarea şantierelor navale se ţine cont de câteva condiţii: prezenţa porturilor cu ape adânci şi spaţii libere, apropierea de uzine siderurgice, care să furnizeze GeollCap4. Cele mai mari centre mondiale ale industriei electrotehnice sunt: Tokyo, Osaka, Boston, New York, Philadelphia, Chicago, Los Angeles, München, Stuttgart, Shanghai, Beijing, Singapore, Kowlon, Londra, Paris, Moscova, Sankt- Petersburg etc. O secţie a uzinei electronice laminatele necesare, prezenta Tabelul 43. După cel de-al Doilea Război Mondial vechea ramură constructoare de maşini a fost complet reînnoită cu utilaje şi tehnologii modeme. Tot în această perioadă, în construcţiile navale s-au produs schimbări calitative: au crescut capacităţile navelor de la zeci de mii până la 200-500 mii de tone , au sporit vitezele de transport, precum şi operaţiile de încărcare-descărcare prin mecanizare, electronizare, containerizare. Industria materialului rulant este cea mai veche ramură din cadrul industriei mijloacelor de transport terestru. După cel de-al Doilea Război Mondial a fost modernizat parcul de vagoane şi locomotive. Astăzi pe larg sunt folosite locomotivele Diesel şi cele electrice, numai în ţările în curs de dezvoltare India, unele state din America Latină, ţările africane se mai folosesc locomotive cu aburi. Pe plan mondial această ramură este concentrată mai ales în America de Nord S. Cei mai mari producători de locomotive şi vagoane sunt: Rusia Kolomna, Breansk, Sankt-Petersburg, Omsk, Kazan, Ufa, Voronej , Ucraina Lugansk, Harkov , S. Chicago, Detroit, Clevland, Pittsburg, New York , Germania Essen, Kassel, Kiel , Marea Britanie Glaz- gow, zona Manchester-Derby , Franţa Lille, Nancy , Cehia Praga, Plzen , Japonia Tokyo, Nagoya, Osaka, Kobe. Industria electrotehnică şi electronică constituie în prezent una dintre principalele ramuri industriale mondiale, care contribuie esenţial la dezvoltarea progresului ştiinţifico-tehnic. Această ramură cuprinde, în afară de aparataj electrotehnic, utilaj cibernetic şi electronic, calculatoare, aparatură de înaltă precizie şi electromedicală, roboţi industriali etc. Ramura menţionată este specifică în primul rând statelor cu economie avansată: S. Aceste ţări deţin şi primele locuri în exportul producţiei electrotehnice şi electronice. Marile monopoluri electrotehnice şi electronice din statele înalt dezvoltate şi-au creat în ultimii ani numeroase întreprinderi-filiale în unele ţări în curs de dezvoltare, mai ales în cele din Asia de Est şi Sud-Est, unde folosesc resurse umane de muncă de înaltă calificare. La întreprinderile din aceste ţări se produc Producţia de televizoare mln.